Wallpaper of the Hillclimb

Like us…

Author Archives: Andrei Hicea

Dan Codreanu: “Vom tine sus stacheta atata vreme cat de organizare se va ocupa echipa noastra”

Cu sezonul 2017 al Campionatului National de Raliuri “Dunlop” incheiat, am stat de vorba cu Dan Codreanu, unul dintre cei mai apreciati organizatori de raliuri din Romania. Acesta ne-a dezvaluit ce presupune organizarea si pregatirea unui astfel de eveniment, dar ne-a dat detalii si despre relatia dintre Federatie si organizatori. In plus, acesta si-a exprimat opinia cu privire la discutiile aferente celor intâmplate pe proba Superspeciala – Rapa Galbena.

 

RallyMax: Buna ziua, domnule Codreanu. Ne bucuram ca ati acceptat propunerea noastra de a raspunde catorva intrebari pentru cititorii RallyMax. Am dori, in primul rand, sa ne rezumati din punctul dumneavoastra de vedere ce a insemnat Cotnari Rally Iasi 2017.

Dan Codreanu: Buna ziua si bine v-am gasit pe dumneavoastra si pe cititorii Rally Max, unul din partenerii media importanti a etapei de la Iasi. Organizarea unei etape de raliu implica multa initiativa, sa stii ce vrei, modul in care te exprimi atunci cand soliciti colaborarea autoritatilor, convingandu-i ca acest eveniment sportiv face cinste urbei si ca trebuie sa ne prezentam cu un standard ridicat in privinta locatiilor pentru parcul service si parcul inchis, evenimentelor festive din cadrul unui raliu, a securitatii concurentilor si spectatorilor pe probele speciale si nu in ultimul rand lucrul cu o echipa numeroasa, dar in acelasi timp foarte pasionata de ceea ce face. Tin sa le multumesc tuturor pentru implicarea de care dau dovada an de an incepand cu 2014, an in care am preluat cu aceasta echipa, organizarea etapei de la Iasi.

RallyMax: Povestiti-ne putin ce presupune efectiv organizarea unei etape precum Cotnari Rally Iasi, una dintre cele mai bine organizate etape de raliu din Romania.

Dan Codreanu: Tenacitate si faptul ca am gasit oameni cu adevarat profesionisti la nivelul institutiilor implicate. Jandarmeria, ISU si Politia aloca forte impresionante (jandarmi, 190 de cadre, ISU, 40 – 50 de cadre (cu doua elicoptere SMURD dedicate etapei), Politia Nationala si Locala, circa 45 de agenti) pe toata durata concursului fac ca evenimentul nostru sa fie una din cele mai sigure etape din CNR, mai ales ca probele pe care se desfasoara sunt destul de greu accesibile, iar timpii de interventie in caz de accident sunt cruciali tinand cont de faptul ca avem un precedent tragic la Iasi.

Totodata, sustinerea partenerilor COTNARI, FORD prin ATI Motors Holding Iasi, Hotel INTERNATIONAL, Kolos, Canel si multi altii, fac posibila desfasurarea in conditii optime a competitiei.

Cu aceste lucruri ne mandrim noi aici la Cotnari Rally – Iasi si vom tine sus stacheta atata vreme cat de organizare se va ocupa echipa noastra.

RallyMax: Din pacate, in acest an, Cotnari Rally Iasi a fost in centrul unei discutii mai ample cu privire la anumite decizii luate de conducerea cursei in urma evolutiei anumitor concurenti pe Superspeciala-Rapa Galbena. Dumneavoastra, din punct de vedere organizatoric, va reprosati faptul ca nu ati organizat altfel sesiunea de recunoasteri a Superspecialei, asa cum acuza unii concurenti?

Dan Codreanu: Da, nu suntem deloc fericiti de cele intamplate, dar, dupa cum stiti foarte bine, rolul organizatorului local in managementul cursei se incheie la prima sedinta CCS, la care se predau “cheile” competitiei oficialilor FRAS, rolul meu fiind in continuare sa asigur ca toate cele trecute in planul de securitate (ambulante, medici, pompieri cu pregatire de paramedic, platforme), sunt la locul lor pe toata distanta desfasurata a raliului.

In anii trecuti am putut organiza recunoasteri pe SSS deoarece aceasta era prima proba in cadrul evenimentului si traseul era deja inchis circulatiei publice si pregatit pentru competitie. Configuratia traseului SSS – Cotnari Rally Show nu permite recunoasteri in regim de circulatie deschisa, decat daca se merge pe jos. Nu am putut  bloca circulatia si asa dificila a orasului (avand in vedere ca in lunea imediat urmatoare raliului incepea scoala). Acest format de raliu cum a fost anul acesta nu ne incanta tocmai din cauza unor situatii ca aceasta. Acea sicana a fost pozitionata conform planului de securitate si a road book – ului superspecialei, iar decizia mutarii ei nu a fost luata de catre noi.

Credit foto: RallyPhoto

RallyMax: Care este relatia dintre organizatori si Federatia Romana de Automobilism Sportiv? Credeti ca ar trebui sa fie imbunatatite anumite capitole?

Dan Codreanu: In general relatia este buna, cu siguranta se poate imbunatati prin obligatii si regulamente foarte clare atat pentru organizatori, concurenti si oficiali care nu lasa loc de intrepretari si ne mai dorim ceva: speram ca de anul viitor sa se reintroduca coeficientii de cursa, lucru pe care il consideram benefic, sporind competitia intre organizatori care vor fi motivati sa ridice standardul de organizare si nu de plafonare a evenimentelor. Trebuie sa tinem cont ca publicul spectator s-a schimbat fata de anii de glorie a motorsportului si este din ce in ce mai greu de adus pe probe, iar daca vin trebuie sa le asiguram conditii (transport gratuit, zone de food, etc). Tehnologia, lipsa chefului de miscare in natura duc la un numar din ce in ce mai mic de spectatori pe probe, iar daca vin si nu le oferi spectacolul pe care si-l doresc poti fi sigur ca in anul urmator vor fi si mai putini cu toate ca eforturile de mediatizare a evenimentului sunt mai mari si mai costisitoare de la an la an.

RallyMax: Stim ca sunteti o persoana care aloca multe resurse organizarii unui asemenea eveniment si va felicitam pentru toate eforturile pe care le depuneti in organizarea acestei etape, una dintre cele mai bune in opinia noastra. Asadar, desi poate fi putin prea devreme, ce surprize ne pregatiti pentru Cotnari Rally 2018?

Dan Codreanu: La fel ca toti ceilalti membri ai echipei, organizez acest raliu din pasiune si nu din considerente financiare, iar atunci cand vedem mii de oameni stransi pe traseul raliului, ne da un sentiment de fericire pe care putini oameni au ocazia sa-l guste. Revin la formatul raliului din acest an in care am constatat ca ziua si ora aleasa pentru desfasurarea SSS nu a fost cea mai potrivita, de aici si numarul mai redus de spectatori in raport cu ceilalti ani (aproximativ 7000 fata de 10 – 11.000 in anii trecuti). Vom gasi solutiile cele mai bune pentru etapele viitoare chiar daca imi voi asuma “ocara” concurentilor (si aici stiti bine ce vreau sa spun prin asta).

In fiecare an, cu exceptia acestuia am venit cu cate o noutate si aici ma refer la introducerea pentru prima data in CNR a festivitatii la sfarsitul Power Stage – ului la fel ca in WRC in anul 2016, la cele doua saritori care au fost subiectul atator controverse, dar care in final au facut deliciul concurentilor, reprezentantilor media cat si a publicului prezent la cele doua locatii de pe Power Stage Dobrovat. Au ramas in urma imagini spectaculoase care, pana la raliul nostru nu au mai fost vreodata surprinse pe probele campionatului intern.

Anul viitor vom schimba usor formatul si traseul raliului, dar nu va pot dezvalui prea multe. Totul depinde de reintroducerea coeficientilor pentru organizatori, de aici si numarul de kilometri de proba speciala pe care il consider prea mic in acest format din ultimele doua sezoane.

RallyMax: Orice lucru bun are nevoie de imbunatatiri si progres. Astfel, ce considerati ca poate fi imbunatatit in pregatirea si organizarea Cotnari Rally – Iasi?

Dan Codreanu: Sunt multe de imbunatatit, in fiecare an mai invatam cate ceva, o mare parte din ele le-am depistat si suntem pregatiti sa le remediem si totodata sa raspundem unor noi provocari.

RallyMax: Domnule Codreanu, va multumim pentru raspunsurile acordate si va dorim un sfarsit de an cat mai bun. In final, va rugam sa adresati un mesaj cititorilor RallyMax si tuturor fanilor motorsportului din Romania.

Dan Codreanu: Ii salut pe toti, cu o parte din ei m-am intalnit la Raliul Sibiului – Unicredit si mi-au promis ca la anul nu vor lipsi la etapa de la Iasi. Ii asteptam cu bratele deschise la Cotnari Rally – Iasi 2018! Promitem spectacol atat pentru ei cat si pentru concurenti. Permiteti-mi sa multumesc catorva persoane din echipa de organizare, care prin aportul lor fac ca etapa de la Iasi sa fie la inaltime: Primarul Iasului, dl. Mihai Chirica, Presedintelui Consiliului de Administratie Cotnari SA, dl. Constantin Deleanu, d-lui Marius Manolache, managerul FORDATI Motors Holding, d-lui General Dan Iamandi, Inspector Sef ISU Iasi, d-nei Prof. Dr. Universitar Diana Cimpoiesu – medic coordonator SMURD Iasi, d-lui Colonel Mircea Tulica – comandantul Jandarmeriei Iasi, Claudiu Butucel – directorul organizatoric, Lucian Lucescu – directorul de imagine si comunicare, Daniel Avatajitei – directorul de marketing, Florin Briaur – ofiterul de presa,  Mihai si Emma Talpau, Bogdan Fronea si multi altii.

Concurentilor din toate domeniile motorsportului romanesc, le doresc succes in anul competitional 2018, sa ne incante cu evolutiile lor si ca un sfat personal pentru ei, sa isi aloce mai putin timp si energie pentru cancan-uri si sa o consume pe alte lucruri mult, mult mai importante cum ar fi evolutia pe probe si sportivitate! Cum este acum nu ne duce deloc inspre bine, ci dimpotriva sunt sanse mari de a alunga si putinii investitori in acest minunat sport!

Toate cele bune si sa ne vedem sanatosi in 2018 la Cotnari Rally – Iasi!

Un prim raliu excelent cu noua masina pentru Csongor Szabo

Foto: RallyZoom.ro

Sezonul 2017 al Campionatului National de Raliuri “Dunlop” s-a incheiat cu Raliul Sibiului, etapa care s-a desfasurat weekend-ul trecut pe probele speciale de asfalt din judetul Sibiu. Cu 14 speciale incluse in program, etapa a fost una plina de provocari pentru echipaje, cu probe speciale foarte diverse si cu schimbari de conditii meteorologice, cu o superspeciala spectaculoasa in centrul orasului si cu o proba de noapte in apropierea Sibiului.

Dupa un sezon in care au concurat cu un Suzuki Swift de clasa 9 si s-au luptat pentru titlul categoriei, Csongor Szabo si Rares Fetean au facut trecerea spre o masina de clasa superioara: un Ford Fiesta R2 de clasa 7. Inca dinaintea startului, obiectivul echipajului a fost acomodarea cu noua masina, acumularea de experienta in conditii variate, rezultatul final nefiind o prioritate: “Mi-am dorit mult sa invat masina in conditii variate la Raliul Sibiului, sa descopar comportamentul mai bine si sa progresez, treptat, pentru a pregati sezonul viitor.” a spus Csongor inaintea primei probe speciale.

Raliul Sibiului a debutat cu startul festiv, desfasurat in Piata Mare din oras, acolo unde fanii au aplaudat echipajele prezente pe podiumul prezentarii oficiale, ca, mai apoi, Csongor si Rares sa participe la sesiunea de shakedown, unde au facut ultimele reglaje la masina de concurs si s-au pregatit pentru startul pe prima proba speciala. In lungime de 9 kilometri, “Nucet” a adus al doilea timp pentru Szabo si Fetean in cadrul clasamentului masinilor cu 2 Roti Motrice, dar si victoria la clasa 7, ca mai apoi, speciala cu numarul doi sa aduca al patrulea timp pentru echipaj la 2RM. A treia proba speciala s-a desfasurat dupa lasarea intunericului, echipajul avand o abordare precauta pe asfalt umed si la temperaturi scazute, dorind sa nu riste nimic: “Am pornit bine in prima zi, am crescut usor ritmul pe primele doua speciale si suntem multumiti de rezultat. Maine va fi o zi lunga si speram sa acumulam cat mai multa experienta cu noua masina” a spus Csongor dupa prima zi de concurs.

Ziua secunda de concurs a programat 11 probe speciale, printre care si superspeciala din centrul Sibiului. Cu o prima proba rapida, urmata de alta foarte denivelata si murdara, Csongor si Rares recupereaza timp si urca pana pe locul 3 in clasamentul masinilor cu 2 Roti Motrice, dupa ce cu o seara inainte pierdusera cateva locuri, si isi consolideaza pozitia de lideri in cadrul clasei 7. A doua trecere pe “Nucet” aduce prima victorie in cadrul clasamentului 2RM pentru Csongor Szabo si Rares Fetean, care inving modele superioare, ca mai apoi, pe urmatoarele doua speciale din bucla, sa obtina al doilea timp. “Sunt foarte multumit de ritmul pe care l-am avut si de timpii obtinuti. Am incercat sa descopar masina tot mai mult, sa inteleg cum sa franez si cum sa asez masina pe viraje, totul fara a forta deloc. Nu ne-am asumat riscuri inutile si se pare ca rezultatul este unul foarte bun pana acum. Vom continua pe ultimele probe sa crestem ritmul” a spus Csongor la mjlocul zilei secunde de concurs.

Cu schimbarea vremii si a conditiilor de concurs, ploile au pus echipajul in conditii noi si dificile in care sa concureze. Fiind prima data pe ploaie cu Ford-ul Fiesta R2, Csongor a avut o abordare precauta pe ultimele 5 probe speciale lungi ale raliului, obtinand, constant, timpi buni si mentinandu-se in fruntea clasamentului clasei 7. Profitand de abandonul unui concurent direct, Csongor si Rares au urcat pe prima treapta a clasamentului masinilor cu 2 Roti Motrice si au obtinut victoria pe PowerStage, speciala care aduce puncte suplimentare in clasament echipajelor care obtin cei mai buni 5 timpi. Raliul Sibiului s-a incheiat cu superspeciala din centrul orasului Sibiu, acolo unde mii de fani au aplaudat evolutia echipajelor.

La final de raliu, Csongor si Rares incheie cu o victorie in cadrul clasei 7 si in clasamentul masinilor cu 2 Roti Motrice, un rezultat neasteptat, dar care da incredere echipajului ca rezultatele vor fi unele bune in 2018. “Am avut un raliu foarte bun, de care suntem foarte multumiti si fericiti. Am progresat mult, am fost pusi in situatii diverse, de la speciale pe uscat, pe ud, pe asfalt murdar sau denivelat, pe noapte sau pe ploaie. Rezultatul este putin neasteptat, dar ne da incredere ca putem fi rapizi cu noua masina si ca vom putea obtine rezultate bune. In perioada de pauza dintre sezoane voi continua sa invat masina si la anul vom porni hotarati sa fim rapizi si eficienti pe probe” a incheiat Csongor Szabo.

Cum Raliul Sibiului a adus si finalul de sezon competitional in 2017, pregatirile vor continua pentru Csongor si Rares in perioada dintre sezoane. Echipajul va lua startul in 2018 in cadrul clasei 7 cu Ford-ul Fiesta R2, iar pana atunci va continua testele pe asfalt si macadam cu masina, astfel incat in sezonul viitor sa fie competitivi si sa se poata lupta pentru titlul clasei 7 si podiumul clasamentului masinilor cu 2 Roti Motrice. “Raliul de debut cu Fiesta ne-a adus rezultate mai bune decat ne asteptam, dar nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece. Mai avem multe de invatat, iar pentru 2018 vrem sa fim pregatiti pentru un sezon bun, in care sa ne luptam de la egal la egal cu rivalii nostri. Imi pare rau ca sezonul s-a incheiat, dar il vom astepta cu nerabdare pe urmatorul” a incheiat Rares Fetean.

In 2017, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania, Zarah Moden, New Fashion, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Alisca Vending, Gother Service si partenerii media RallyMax, We Radio si Observatorul de Covasna.

O experienta noua urmeaza la Raliul Sibiului

Cu sase etape desfasurate pana in prezent in Campionatul National de Raliuri “Dunlop”, sezonul 2017 isi va incheia parcursul in weekendul urmator, in perioada 6-7 octombrie, la Sibiu. Raliul Sibiului, la a treia editie pe asfalt, are loc, incepand cu acest an, pe o serie de noi probe speciale, care vor reprezenta o provocare pentru toate echipajele aflate la start. Cu un numar mare de participanti, peste 70 in prezent, ultimul raliul al sezonului va fi parte si a Campionatului National Rally2 si a celui de Vehicule Istorice.

Cu 116 kilometri cronometrati grupati intr-un numar de 14 probe speciale, Raliul Sibiului presupune parcurgerea atat a unor probe speciale clasice, dar si a unora complet noi pentru echipaje. Cu startul festiv programat joi seara, incepand cu ora 20:30, in Piata Mare din Sibiu, raliul debuteaza cu un eveniment indragit de catre spectatori, care sunt asteptati sa vada de aproape toate masinile de concurs si sa aplaude echipajele pe podiumul prezentarii oficiale. Testele oficiale vor avea loc vineri dimineata, intre orele 8:00 si 12:00, pe drumul ce leaga Gura Raului de Paltinis (cunoscut drept “Calugaru”), acolo unde echipajele vor efectua ultimele setari ale masinilor de concurs si pilotii vor putea avea in dreapta lor, in postura de copiloti, invitati.

Pentru Csongor Szabo si Rares Fetean, Raliul Sibiului va fi primul cu noua masina, un Ford Fiesta R2 de clasa 7. Dupa doua participari la etape de Viteza in Coasta, acolo unde s-a acomodat cu noul model, Csongor va continua progresul si pe probele de asfalt din judetul Sibiu. “Momentul debutului in raliuri cu noua masina e tot mai aproape. Dupa doua participari la etapele din Campionatul National de Viteza in Coasta 2, acolo unde am inteles ce trebuie sa schimb in stilul meu de pilotaj pentru a fi rapid cu noua masina, la Sibiu voi continua sa cresc ritmul si sa progresez.” a spus Csongor Szabo inaintea Raliului Sibiului.

Prima zi de concurs debuteaza la ora 15:00, atunci cand echipajele vor parasi parcul de service din Piata Mare catre prima speciala, “Nucet”, in lungime de 9 kilometri. Complet noua pentru toate echipajele, speciala va fi prima provocare a raliului, ca mai apoi urcarea pe “Curmatura” sa aiba loc in fata fanilor sibieni, care, an de an, se strang in numar mare pe drumul spre statiunea montana. Cireasa de pe tort de vineri va fi speciala “Paltinis”, care va fi parcursa intre Paltinis si Rasinari, la lumina farurilor suplimentare, dupa apusul soarelui. Intunericul, luminile masinilor, sunetul motoarelor si mirosul de frane incinse vor face deliciul fanilor.

“Abia astept sa fim la Sibiu si sa fim iar alaturi de fanii de acolo. Raliul o sa fie unul interesant, cu un traseu care reprezinta o provocare pentru noi. Nu o sa avem presiunea niciunui rezultat si vom merge de placere, pentru noi si pentru fanii de pe margine. Dorim sa acumulam experienta, sa progresam cu noua masina in conditii variate si sa intelegem comportamentul si limitele masinii mai bine.” a completat Csongor Szabo.

Ziua secunda a raliului insumeaza putin peste 86 de kilometri cronometrati si un numar de 11 probe speciale: cate doua treceri pe 5 speciale scurte, dar rapide, ca mai apoi spectacolul automobilistic de la Sibiu sa se incheie cu superspeciala din centrul orasului. Sambata seara, incepand cu ora 18:02, echipajele vor evolua cu viteza maxima in punctul 0 al orasului, in zona Piata Unirii – Hotel Continental – Piata Teatrului. “Raliul Sibiului o sa fie unul excelent pentru spectatori, cu o superspeciala in punctul zero al orasului, cu vizibilitate excelenta pentru fani, dar si prin amplasarea parcului de service in Piata Mare. De asemenea, prin faptul ca vineri se desfasoara o proba speciala de noapte la doar 15-20 de kilometri de oras, ne asteptam sa avem parte de sustinerea fanilor de pe margine.” a spus Rares inaintea startului in Raliul Sibiului.

Ultima etapa a sezonului competitional 2017 va fi una interesanta atat pentru spectatori, cat si pentru echipajul Szabo/Fetean. Csongor si Rares au ca obiectiv atingerea unui nivel competitional inalt, astfel incat, incepand cu sezonul 2018, sa se lupte pentru titlul clasei 7 si podiumul clasamentului masinilor cu 2 Roti Motrice. “Obiectivul nostru pe final de sezon s-a schimbat, fiind important pentru noi acum sa continuam testele cu masina. Raliul Sibiului o sa fie adevaratul test, care ne va arata unde ne aflam in acest moment si ce mai avem de lucrat pana in 2018, atunci cand vom lua startul cu Ford-ul Fiesta R2 intreg sezonul. O sa fie o perioada de tranzit, in care vom fi nevoiti sa ne asiguram bugetul pentru sezonul urmator.” a incheiat Csongor.

In 2017, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania, Zarah Moden, New Fashion, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Alisca Vending, Gother Service si partenerii media RallyMax, We Radio si Observatorul de Covasna.

Razvan Trisnevschi: “Din pacate m-am cam obisnuit cu revenirile astea dupa cate o perioada de pauza”

Dupa ce nu a fost la start in acest sezon de Campionat National de Raliuri “Dunlop”, Razvan Trisnevschi a participat la Cotnari Rally-Iasi, etapa de macadam care s-a desfasurat pe probele din judetul Iasi in perioada 8-9 septembrie. Desi nu a avut parte de parcursul pe care si l-ar fi dorit, pilotul din Bucuresti a incheiat raliul cu un ritm si timpi buni, anuntand ca va fi prezent si la ultima etapa din 2017, Raliul Sibiului. 

 

Foto: RallyZoom

RallyMax: Salutari Razvan! Bine te-am regasit! Dupa o perioada de pauza, ai revenit la startul unei etape din CNR-D cu ocazia Cotnari Rally-Iasi 2017. Toate astea nu au putut trece neobservate de catre noi, asa ca suntem pregatiti sa ne rezumi etapa moldava.

Razvan Trisnevschi: Salutare voua! Salutare tuturor prietenilor motorsportului! Din pacate m-am cam obisnuit cu revenirile astea dupa cate o perioada de pauza. Anul acesta pauza trebuia sa se termine la Bacau dar, desi masina si bugetul erau pregatite, o problema de sanatate a bunicului meu m-a oprit sa iau startul. Desi am ramas cu un singur om in echipa tehnica, am asteptat cu nerabdare startul in Cotnari Rally Iasi, singura etapa de macadam ramasa pentru mine. O mica scapare datorata lipsei de experienta la pregatirea masinii s-a transformat in dezastru pentru noi si in primii 4 kilometri un furtun de frana a cedat si am hotarat sa ne oprim, pentru ca obiectivul nostru era sa mergem, nu sa ne taram de la inceputul raliului. Evident, ne-am gandit ca reluam startul in a doua zi cu regula “super rally” si am sperat ca macar in calitate de forlighter vom putea face spectacol la superspeciala. Din pacate, pe Rapa Galbena nu ne-a fost aprobata participarea dar, am luat startul in cea de a doua zi; iar dupa prima proba mai ezitanta am reusit timpi de top 10 fara a ne asuma nici un risc.

RallyMax: Ai evoluat la Iasi alaturi de vechiul tau prieten, simpaticul Codrut Arsenescu. Cum v-ati regasit in masina de curse dupa asa o pauza lunga?

Razvan Trisnevschi: In primul rand ne-am regasit cu un an mai batrani, dar, ca de fiecare data, uitam repede acest aspect! 🙂

RallyMax: Din pacate, in acest sezon, ti-am resimtit inca o data lipsa de la startul etapelor din CNR-D. Esti unul dintre acei piloti care evolueaza din placere, reusind de multe ori sa impresioneze fanii prin anumite derapaje. Sunt sanse ca pe viitor sa revii la startul mai multor etape din CNR-D?

Razvan Trisnevschi: Cateodata si eu raman impresionat de faptul ca am ajuns intreg acasa 🙂 . Lasand gluma deoparte, in fiecare an eu trag sperante ca vom avea resursele pentru un sezon complet, dar ma consolez cu faptul ca nu sunt singurul care nu reuseste acest lucru…  Pana vom reusi sa facem un campionat intreg, folosim aceste 2-3 etape pe an ca pe un antrenament spre a ne asigura ca suntem pregatiti pentru startul unui eventual sezon complet si totodata ca putem pastra ritmul si performantele clasei noastre.

RallyMax: In acest an ai participat si la alte competitii in afara calendarului FRAS, Danube Delta Rally si Sibiu Rally Challenge. Cum ti s-au parut, din punct de vedere sportiv si organizatoric, aceste doua evenimente?

Razvan Trisnevschi: Danube Delta Rally ca si organizare nu a coborat deloc standardele cu care ne-a obisnuit inca de cand facea parte din calendarul FRAS si, desi a avut o prezenta la start redusa ca numar, aceasta a fost una selecta. Chiar daca atmosfera a fost una de relaxare la inceput, lucrurile s-au “incins” pe probele speciale, putin cam rapide, desfasurate pe asfaltul din padurile dobrogene. O noutate pentru mine a fost faptul ca in dreapta am avut-o pe sotia mea care a urmat cursurile scolii de pilotaj sportiv “Hobby Sport” condusa de maestrul Stefan Vasile. Desi se anunta un debut relativ usor, a avut parte de un raliu la 39 de grade Celsius si cu viteze care au depasit de multe ori 200 km/h. Nici viteza, nici caldura nu au fost un obstacol pentru ea insa ca si experienta de pilotaj “m-a invatat” unde se poate frana de la viteze considerabile, intarziind pe ici-colo cate un viraj imediat dupa un varf de panta, DAR neratand niciunul.

Ca si concluzie, Danube Delta Rally ramane un eveniment la care am sa revin oricand cu mare placere.

La Sibiu Rally Challenge am participat la invitatia prietenului meu Dan Magos, alaturi de care am reusit sa fac ultimul meu sezon complet in 2006. Nu cred ca ii era atat de dor de mine, dar cu siguranta voia sa faca cunostinta cu Fulgerica. Din pacate, evenimentul a fost unul foarte scurt, axat mai mult pe regularitate decat pe categoria “speed”, motiv pentru care va trebui sa revenim cu alta ocazie impreuna la bordul lui Fulgerica.

RallyMax: Acum, la final de sezon, care ar fi sansele sa te vedem la startul ultimei etape, Raliul Sibiului?

Razvan Trisnevschi: Dupa cum mentionam mai sus, a ramas ca revenim la Sibiu, asa ca, in acest moment am configurat masina pentru asfaltul sibian cu ajutorul Xmotors Expert Garage condus de bunul meu prieten Gabi Tiura, iar Dan face alte eforturi pentru a pregati aceasta ultima etapa. Din considerente de costuri, cel mai probabil vom evolua la clasa 11, in momentul de fata neavand anvelope pentru clasa 3, dar acest lucru conteaza mai putin pe langa bucuria de a fi la start, bucurie pentru care trebuie sa multumim partenerilor nostri traditionali Hermes Forwards iar pentru aceasta ultima etapa si Primariei Sibiu si Consiliului Judetean Sibiu, Matec IFM Electronic si Romgaz.

RallyMax: In final, iti dorim mult succes pe viitor, insa nu inainte de a transmite un scurt mesaj cititorilor RallyMax!

Razvan Trisnevschi: Ca de fiecare data pe cititorii RallyMax ii asigur ca prezenta lor pe probele speciale face ca spectacolul sa sporeasca pentru ca eu sunt sigur ca orice pilot cand iese din padure in fata fanilor mai uita putin de batalia cu secundele si de rigurozitatea pilotajului eficient in favoarea spectacolului!!! Deci sa ne vedem sanatosi pe probe!!!

O noua masina de concurs, un nou inceput pentru Csongor Szabo

Sezonul 2017 a fost unul cu suisuri si coborasuri pentru Csongor Szabo in Campionatul National de Raliuri “Dunlop”. Cu rezultate excelente pe podiumul clasei 9, dar si cu momente triste in care abandonul a insemnat sfarsitul raliului din diverse motive, anul competitional se va incheia cu o noutate importanta si pe care pilotul din judetul Covasna si-o dorea de multa vreme.

Dupa ce s-a luptat constant pentru titlul clasei 9 pe parcursul sezonului 2017, Csongor Szabo a decis dupa Cotnari Rally-Iasi sa faca pasul spre o clasa superioara din punct de vedere competitional. Astfel, incepand cu Raliul Sibiului, care se desfasoara in perioada 6-7 octombrie, echipajul #19 va lua startul cu o noua masina de concurs: un Ford Fiesta R2 de clasa 7. Masina este superioara Suzuki-ului Swift cu care Csongor a concurat in ultimele sezoane, beneficiind de un motor aspirat de 1.6 litri si peste 170 de cai putere, de o cutie de viteze secventiala si de multe alte modificari care ii permit sa se lupte pentru podium in cadrul clasei 7 si in clasamentul masinilor cu 2 Roti Motrice.

Deoarece Ford-ul Fiesta R2 este o masina complet diferita fata de Suzuki-ul Swift si necesita acomodare, alaturi de schimbarea stilului de pilotaj, Csongor Szabo a participat in acest weekend la Cupa Muresului, competitie organizata in Campionatul National de Viteza in Coasta 2 “Dunlop”, acolo unde a avut o prima sesiune de acomodare cu noua masina. Toate urcarile din competitia de langa Magherani, judetul Mures, au reprezentat oportunitati de intelegere a comportamentului masinii pentru Csongor, timpii fiind tot mai buni de la o urcare la alta, dar si feeling-ul din masina fiind imbunatatit constant.

La finalul concursului, Szabo a fost multumit de progresul facut si de acomodarea cu masina: “Am pornit cu incetul, dorind sa am un progres constant si sa inteleg comportamentul masinii. Am plecat cu gandul ca astazi sa inteleg comportamentul de baza al masinii, pornind cu intelegerea schimbarilor de viteze, a franarilor si a stabilitatii masinii pe drum. Am facut progres in toate domeniile si am avut timpi tot mai buni de la o urcare la alta. I-am avut in dreapta pe copilotii Marcus Andreoiu si Rares Fetean, care m-au ajutat cu dictari si cu observatii si sfaturi, in timp ce Attila Bodnar, prietenul care se ocupa de asistenta tehnica, mi-a fost alaturi pe partea tehnica, oferind informatii importante pentru a intelege comportamentul masinii.” a spus Csongor la finalul zilei de la Cupa Muresului.

“Sunt multumit si de masina si de evolutia mea. Cred ca acomodarea cu masina va fi una relativ usoara. Sunt pe drumul bun, dar mai am de facut multi kilometri pana pana sa ma declar multumit si sa simt ca am un ritm bun. Sper ca pana la Raliul Sibiului sa mai fac inca 2 sesiuni de teste si clar testul adevarat va fi raliul de la Sibiu, unde vom continua acomodarea cu masina.” a incheiat Csongor.

Prezent alaturi de Csongor pe parcursul unor manse de concurs, Rares a luat primul contact cu masina si a facut progres in reglarea ritmului dictarii in masina mult mai rapida: “Imi place noua masina, se vede progresul. Inca mai avem de muncit amandoi pana sa avem un ritm ridicat, asa cum ne dorim, dar nu punem presiune si dorim sa facem totul progresiv si treptat. Abia astept Raliul de la Sibiu, unde placerea din masina de curse va fi clar superioara” a incheiat Rares.

Echipajul Csongor Szabo/Rares Fetean multumeste tuturor celor care le-au fost alaturi in ultimele saptamani si tuturor celor care au ajutat si au facut posibila schimbarea masinii de concurs.

Razvan Nechifor: “Pentru mine, strategia va fi full attack la Sibiu”

Dupa Cotnari Rally Iasi echipa RallyMax a povestit cu unul dintre pilotii locali, cel care, de fiecare data pe probele de acasa, incearca sa faca spectacol pentru fanii moldoveni. L-am intrebat pe Razvan Nechifor despre evolutia lui 2017, despre cum vede finalul sezonului si am incercat sa obtinem vesti despre sezonul viitor. 

 
RallyMax: Salut Razvan! Poveste-ne putin cum a decurs pentru tine si Bogdan etapa de casa, Cotnari Rally Iasi 2017.

Razvan Nechifor: Salutare baieti si cititori Rallymax. Etapa de casa pot sa o rezum la un sigur cuvant: amestecat. A fost si bine, a fost si cu emotii, a fost cu “de toate” cum s-ar spune. Am ras, am oftat, m-am enervat, am sarit si pe drum si pe langa drum, am avut din nou peripetii care mai de care. Deja nu mai reprezinta pentru nimeni un secret ca Skoda face figuri mai mereu, dar de data asta a fost chiar ok. Bine, asta daca nu luam in calcul motorul spart la teste si amortizorul rupt la saritori. Dar per total bine, multumit si bucuros ca dupa 2 ani am reusit sa castig o cupa la raliul de casa.

RallyMax: Desi de-a lungul sezonului ai avut parte de nenumarate probleme tehnice la materialul de concurs, iata ca in acest moment te situezi pe podiumul clasei 11, categorie la care se anunta un duel interesant pentru ultima etapa a sezonului, Raliul Sibiului. Cum vei aborda aceasta ultima batalie din 2017?

Razvan Nechifor: E greu de spus deocamdata care va fi strategia la Sibiu. Cert este ca voi fi la start si ma voi pregati cat de serios pot. Ce va fi, asta vom vedea la fata locului. Dar, pentru mine strategia va fi full attack pentru ca eu nu sunt genul care conserva rezultatul. Nu pentru asta vin la etape. Daca masina tine atunci voi merge cat stiu, cat pot, ca sa imi apar sansele.

RallyMax: In acest sezon competitional, scaunul din dreapta ta a fost ocupat de diferiti navigatori din diferite motive. Vei ramane de acum inainte alaturi de Bogdan sau sunt sanse sa apara nume noi in dreapta ta?

Razvan Nechifor: Deocamdata nu stiu. Bogdan are un program foarte incarcat care s-ar putea in proportie de 90%sa nu ii permita sa stea in dreapta la Sibiu. Asa ca pe “to do list” s-ar putea sa apara si necesitatea unui nou copilot.

RallyMax: Care este strategia ta pentru ultima etapa a sezonului, Raliul Sibiului, la care organizatorii au propus un format nou pentru aceasta editie?

Razvan Nechifor: Nu am inca un plan pus bine cap la cap. Saptamana viitoare sigur voi sti mult mai multe pentru ca voi incepe pregatirile. Eu voi incerca sa privesc etapa cat mai serios. Tot ce stiu din raliu e proba Paltinis si cam atat. Din cate am inteles, e un format nou pentru toti, ceea ce nu e rau. Asta inseamna de fapt, diversitate si ca vom porni cumva toti, de pe pozitii de egalitate.

RallyMax: Razvan, chiar daca este probabil putin cam devreme, ce planuri ne poti dezvalui pentru sezonul viitor?

Razvan Nechifor: Deocamdata discutam. E inca devreme sa ma gandesc pentru anul viitor, dar cert este ca analizam acest subiect si eu si partenerii mei. Cu Skoda sau fara. Dupa etapa de casa, multi din apropiati si parteneri m-ar vrea in alta masina. S-ar parea ca oamenii au inteles ca am facut eforturi colosale ca aceasta masina sa mearga si cat de dedicat sunt acestui sport. Deocamdata nu am lucruri si oferte concrete, dar pe final de an cred ca voi sti cand, cu ce si unde voi merge in 2018.

RallyMax: Multumim pentru raspunsurile acordate si speram sa te putem urmari pe probele speciale si la urmatoarea etapa, Raliul Sibiului. In final, te rugam sa adresezi un mesaj cititorilor RallyMax!

Razvan Nechifor: Fara fani sportul asta e sarac si sec. Si in moarte “cerebrala”. Pentru ca atunci cand dispare pasiunea voastra pentru mirosul de benzina, cauciuc incins si nori de praf, atunci noi cei din masini nu mai avem pentru ce sa venim la curse. Mereu am fost un sustinator al incurajarii oamenilor sa vina pe probe. Indiferent cum. Eu, unul, de acolo vin si acolo m-am indragostit de acest sport. Va astept pe probe la Sibiu!