Campionatul National de Raliuri

Record de participanti la Raliul Aradului

Raliul Aradului, etapa a 7-a din Campionatul National de Raliuri, a strans un numar record de participanti. Pe lista de inscrieri sunt 72 de piloti, dintre care 34 de piloti din Ungaria.

38 de piloti romani si 34 de piloti maghiari. Asa arata lista de start pentru Raliul Aradului, etapa a 7-a din Campionatul National de Raliuri, cu aproape doua saptamani inaintea startului oficial. „Am incercat pe tot parcursul acestui an sa-i conving pe pilotii din Ungaria sa vina la Arad pentru acest raliu. Pana la urma am reusit si sper ca in 2011 acest raliu sa conteze atat in campionatul nostru, cat si in campionatul Ungariei”, a spus Mihai Leu, organizatorul acestei etape. Chiar daca inscrierile oficiale s-au incheiat, lista de start ramane in continuare deschisa, orice echipaj putand sa se inscrie la aceasta etapa platind o taxa suplimentara.

Programata in perioada 17 – 18 septembrie, pe specialele de macadam din judetul Arad, etapa a 7-a din Campionatul National de Raliuri are o lungime totala de 415,95 kilometri, dintre care 115,8 kilometri impartiti in 11 probe speciale. „Am adus foarte multe lucruri noi in aceasta etapa in comparatie cu prima editie si sunt sigur ca toti piloti vor aprecia noua configuratie a raliului. As vrea sa multumesc tuturor autoritatilor locale care s-au implicat in sprijinirea acestui proiect”, a continuat Mihai Leu.

Singura proba care nu se va desfasura pe macadam este super speciala, programata vineri 17 septembrie de la ora 19:00, care se va desfasura pe circuitul de karting din Arad. „Circuitul de karting este unul foarte cunoscut in oras si aici s-a desfasurat, printre altele, si o etapa din Campionatul Mondial de Supermoto. Sunt sigur ca vom avea parte de un spectacol total pe aceasta proba si sper sa atragem cat mai multi spectatori”, a mai spus Mihai Leu, organizatorul Raliului Aradului.
 

Un an cu ghinion

Manu_Mihalache_Tara_Barsei_2010_10Echipajul Manuel Mihalache/Sorin Colceriu nu a reusit sa termine Raliul Tara Barsei, decizia de a abandona venind chiar inainte de ultima speciala a cursei, in momentul in care ocupa pozitia a 15-a.

Pilotul brasovean a inceput ezitant, doar locul 10 la superspeciala de la Bucuresti, insa isi punea mari sperante intr-o revenire pe probele de macadam din “triunghiul” Predeal-Azuga-Sacele.

Manu Mihalache: “Nu am fost in cea mai buna forma la superspeciala mai ales din cauza caldurii, dar nu ne-am facut mari probleme, pentru ca am avut un ecart de doar 3,2 secunde fata de Gergo, castigatorul probei. Din pacate o idee buna – organizarea specialei Baneasa Rally Show la Bucuresti – s-a dovedit foarte incomoda pentru noi, concurentii. A fost extrem de obositor, am ajuns tarziu la Brasov, ne-am culcat la ore inaintate din noapte si nu am avut destul timp de odihna pentru cursa de a doua zi. Oricum, sper ca si in 2011 sa avem o proba in Capitala, dar mai este de lucrat la capitolul organizare.”

Manu a inceput ziua de sambata cu un loc 6 pe PS2, urmat de pozitia a 7-a in proba urmatoare – in conditiile in care specialele au fost castigate de Dodo Pitigoi cu o masina de grupa K – dupa care a terminat de doua ori cu cel de-al 5-lea timp in PS4 si PS5. In acel moment se afla pe locul 7 in clasamentul general, la 22 secunde de lider. A urmat, insa, un ghinion teribil care l-a obligat pe Manuel sa piarda aproape 7 minute pe PS6.

Manu Mihalache: “A sarit siguranta de la timonerie si nu am mai putut folosi schimbatorul de viteze. Am oprit, am pierdut 6-7 minute stand pur si simplu pe proba, timp in care am facut o improvizatie si am putut sa plec. Totusi, nu am rezolvat mare lucru, deoarece nu puteam folosi treptele 1, 3 si 5 ale cutiei de viteze.”

Chiar si asa, Manu si Sorin nu au cedat si au obtinut locul 6 pe PS7, insa in momentul in care – in parcul de service fiind – au aflat ca ocupa doar pozitia a 15-a la “general” au decis sa se retraga.

Manu Mihalache: “Ne-am gandit mult daca mai are vreun rost sa continuam, mai ales ca eram la aproape 8 minute de Gergo si la 3 minute si jumatate de ultimul loc aducator de puncte, ocupat de Keleti. Am decis de comun acord ca e mai bine sa abandonam ca sa protejam masina. Nu avea sens sa mai luam startul in ultima speciala doar pentru a face figuratie. E frustrant sa vezi cum o piesa de 1 euro te aduce intr-o asemenea situatie. Din pacate, desi anul acesta am avut revizii la Mitsubishi-ul de concurs asa cum nu am mai avut in ultimii ani, am fost loviti de ghinion. Sunt si eu curios ce se va intampla in ultimele doua curse si pot spune cu siguranta ca toti cei 4 din fata vor merge la rupere.”

Urmatorul raliu va avea loc la Arad, intre 17-19 septembrie.
Echipajul Manuel Mihalache/Sorin Colceriu multumeste partenerilor: Repsol, sponsorului deja traditional MarK Mobel (Tg Mures), Gaetmo, ProFM si Kraftwerk.

PR: Robo Product Media
   

Un raliu sub semnul lipsei de putere

aurRevenirea din vacanta de vara nu a fost foarte fasta pentru echipajul COSMOTE Titi Aur/Karoly Borbely. Confruntati cu lipsa presiunii in turbo, cei doi au incheiat Raliul Tara Barsei Dunlop Seat pe locul 4, urcand pe pozitia a sasea in clasamentul general al Campionatului.

A sasea etapa a CNRD 2010 a readus dupa o pauza de cinci ani automobilismul in atentia bucurestenilor, organizarea show-ului de deschidere al Raliului Tara Barsei Dunlop Seat in incinta Baneasa Shopping City fiind o initiativa de salutat.

Titi Aur, un specialist al derapajelor spectaculoase, a avut-o alaturi de el in cadrul demonstratiilor ce au precedat prima proba speciala a raliului pe vedeta ProMotor Roxana Ciuhulescu. Ne aflandu-se la prima experienta de acest gen, Roxana a savurat din plin evolutia alaturi de multiplul campion national.

Dupa incalzirea din dupa-amiaza fierbinte a zilei de vineri, la ceas de seara pe superspeciala din deschiderea etapei cu numarul 6, Titi Aur a stabilit al treilea timp situandu-se la numai 4 zecimi de  coechipierului sau Gergo Szabo, castigatorul probei.

Din pacate debutul pozitiv din prima zi nu a avut o continuare pe masura in ziua secunda pe specialele de macadam din triunghiul Sacele-Azuga-Predeal. O pana de cauciuc pe chiar prima proba a zilei a penalizat echipajul COSMOTE cu aproximativ un minut pentru ca mai apoi presiunea scazuta in turbina sa afecteze ritmul celor doi.

Ne reusind sa rezolve problema in parcul de service Titi Aur a continuat sa piarda teren insa finalmente cu un pic de noroc el a ocupat locul 4, punctele astfel castigate permitandu-i urcarea pe locul 6 al clasamentului general.

”Raliul Tara Barsei a stat sub semnul problemelor tehnice si mai exact a lipsei de putere a motorului pe care am simtit-o inca de la testul pe care l-am efectuat inaintea etapei pe circuitul de la Ciolpani. Initial am crezut ca mi se pare insa din pacate pe masura ce am avansat in cursa presiunea la turbo a scazut din ce in ce mai mult. In plus am facut si pana pe prima proba de sambata. Per ansamblu o cursa de care nu sunt multumit iar locul 4 obtinut conjunctural nu ma satisface absolut deloc. Sper ca va ramane singura cursa cu probleme tehnice gestionate gresit de catre mine in primul rand,” a declarat Titi Aur la finalul Raliului Tara Barsei Dunlop Seat.

Urmatoarea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2010, a saptea este Raliul Aradului ce se va desfasura intre 17 si 18 septembrie.
   

O victorie mult asteptata, savurata din plin !

mireaPornind cu stangul in superspeciala ce dadea startul Raliului Tara Barsei, Alex Mirea/ Dragos Despinoiu au plecat neincrezatori spre Brasov unde urma sa continue raliul si lupta cu sencundele pe superspecialele din zona Sacele – Azuga – Predeal, pentru ca masina nu fusese revizuita dupa Raliul Sibiului numit de unii chiar ‘’off-road’’.

Sambata porneau cu un handicap de aproape 6 secunde, pe pozitia a 7a in clasamentul Cupei DACIA insa dupa doar o proba speciala au urcat pana pe pozitia a III a urmand ca dupa inca o proba speciala sa urce pe pozitia a II a. Au urmat alte doua probe speciale pe care Bogdan Nastase/ Alex Popidan s-au distantat pana la 16.9 secunde devenind principalii favoriti, conducand raliul inca de la inceputul zilei.

Alex Mirea : "Am luat decizia de a incepe sa fortam pe ultimile 3 probe speciale ale raliului desi stiam ca este al XII lea ceas. Lucrurile au inceput sa mearga bine si am castigat urmatoarele doua probe speciale iar din ecartul de 16.9 secunde au mai ramas 9.6. Stiam ca este putin cam mult insa urma cea mai lunga proba din raliu si nimic nu era imposibil. Am decis sa riscam totul pe ultima proba si astfel am luat decizia impreuna cu Dragos de a lasa in parcul de service ambele roti de rezerva, genti, apa, chiar si camera video. Am considerat ca o eventuala pana ne-ar fi ‘’aruncat’’ in afara punctelor insa era similar cu un abandon. Stiam amandoi ca nu era suficineta decizia de a usura masina cu aproximativ 40 de Kg si astfel incepea cea mai grea lupta, cu stapanirea de sine. Pe drumul de legatura dela parcul de service pana la startul ultimei probe speciale, aproape ca nu am vorbit intre noi. Cred ca deja ne gandeam amandoi la aceleasi lucruri fara sa comunicam. Am ajuns la start si nu aveam nici un alt gand sau stres, stiam doar ca trebuie sa mergem cat de tare puteam cu eficienta maxima. Dragos a reusit sa faca cele mai bune 17:53:6 minute din viata lui ca navigator oferindu-mi incredere, astfel ajunsi in stopul unde urma sa vedem timpul, aflam ca am reusit sa scadem 11.3 secunde si eram pe locul 1 la numai 1.7 secunde distanta. Au urmat momente in care am trait cele mai intense sentimente de bucurie. Pot sa spun ca e cea mai frumoasa senzatie sa ai lacrimi in ochi de bucurie.

Ma bucur enorm de victoria obtinuta aici, fiind priul raliu castigat din cariera, la Brasov, astfel oferindu-i lui Dragos una dintre cele mai mari bucurii, castigarea unui raliu la el acasa.


Desi am castigat nenumarate etape de VTM sau alte curse, spun fara sa ma gandesc prea mult ca aceasta victorie face mult mai mult decat toate celelalte la un loc. Victoria a fost atat de intens traita si datorita faptului ca principalii nostri adversari au mers foarte tare si nu i-am deasit datorita unor problemelor tehnice. Ii felicitam pe Bogdan Nastase/ Alex Popidan pentru acest raliu dar si pe Viorel Ivan/ Gheorghe Dumitru pentru titlul castigat inca din aceasta etapa."

Aceasta victorie obliga practic echipajul 445 sa ia startul si in ultimile doua etape din Campionatul National de Raliuri de la Arad si Iasi, acum ocupand pozicita a II a in cadrul Cupei DACIA, chiar daca si prezenta la Brasov a fost chinuita datorita problemelor financiare.

Alex Mirea : "Ne dorim si mai mult acum sa ajungem la startul ultimilor doua etape. A fost greu si pana acum dar acum e si mai greu. Pentru Tara Barsei am reusit sa facem rost de doua anvelope abia in ziua startului."

Echipajul format din Alex Mirea-pilot/ Dragos Despinoiu-copilot este sustinut la Raliul Tara Barsei de www.RCApeROTI.ro – cel mai ieftin RCA, www.dinmarleasing.ro  – autovehicule rulate, www.audiotrust.ro  – studio audio si www.pensiuneagallery.ro – pensiunea Gallery Brasov.
   

De la agonie la extraz

valiO evolutie spectaculoasa, ca de fiecare data cand vine vorba de o superspeciala, si un ecart de numai 2,8 secunde fata de lider, Gergo Szabo. Aceasta a fost, pe scurt, maniera in care a inceput Raliul Tara Barsei Dunlop-SEAT echipajul Porcisteanu/ Dobre. “Firesc, am vrut sa le oferim fanilor din Bucuresti un spectacol deosebit si ma bucur ca am reusit acest lucru. Ecartul fata de primii clasati nu este deloc mare si avem o zi intreaga in fata pentru a-l remonta”, declara, imediat dupa finis, Porcisteanu.

Vali a inceput ziua secunda in forta si termina prima sectiune cronometrata imediat dupa Szabo, urcand pe locul secund si in ierarhia raliului, la 5,3 secunde de campionul din 2009. Pe PS3 s-a repetat istoria si ecartul era de 6,5 secunde. Ritmul era bun si Vali era decis sa atace, insa, pe PS4, au reaparut problemele tehnice. Si daca pe acea proba a pierdut doar 0,7 secunde, pe urmatoarea “deficitul” a fost de 8,1 secunde, ceea ce a insemnat nu doar ca il indeparta de prima pozitie, ci si retrogradarea pe ultima treapta a podiumului. “Pe PS4 am simtit o lipsa de putere dupa trecerea de celebra “stana”. Am fost nevoit sa continui fara ALS si tinanand motorul mai turat decat de obicei pentru a evita defectarea lui datorita amestecului prea sarac. Pe langa aceasta problema motorul a functionat cu temperatura apei la maxim, lucru care ne-a obligat sa mergem cu caldura pornita  pentru a ajuta la racirea motorului. Pot spune ca am avut parte de o sauna “pe cinste” pe care nu o voi uita foarte curand. Am pierdut secunde pretioase pe ambele speciale si, tinand cont de timpii obtinuti pe proba respectiva si aceea care a urmat, cred ca fara acest handicap m-as fi apropiat foarte mult de prima pozitie, sau poate chiar as fi devenit liderul cursei”, spune Vali

Problema avea sa fie remediata in parcul de service si, imediat dupa aceea, Vali si Dan au declansat atacul pentru prima pozitie. Rezultatul? Cel mai bun timp pe PS6, la 7,7 secunde de al doilea clasat, Spitzmuller, si 10,1 de Szabo. Echipajul cu numarul 25 revenea pe pozitia secunda, iar ecartul fata de lider scadea la numai 5,2 secunde. Pe urmatoarea proba, Vali si Dan s-au clasat pe locul secund, insa erau numai 6,9 secunde fata de lider, astfel ca au decis sa forteze victoria. “Lupta era deschisa si pe cei 24 de km se putea intampla orice. Vazand ca Gergo are probleme, automat, tactica s-a schimbat. Nedorind sa patesc ceva pe ultima proba si sa pierd o victorie am avut un parcurs mult mai prudent. Ma bucur foarte mult pentru aceasta reusita si imi pare rau ca a trebuit sa se decida astfel invingatorul. Daca Gergo nu ar fi abandonat cu siguranta PS8 ar fi fost pentru amandoi o proba dementiala”, declara Porcisteanu imediat dupa ce a incheiat intrecerea, adjudecandu-si primul succes din acest sezon.

Gratie victoriei din Raliul Tara Barsei Dunlop-SEAT, dar si a abandonurilor lui Marisca si Szabo, Vali si Dan sunt acum la 12 lungimi de prima pozitie si 6 de cea secunda, astfel ca ei intra in disputa directa pentru titlul de campioni absoluti. “In general eu protejez foarte mult masina, atat din cauza ca mi-este uneori “mila”, dar mai ales din motive financiare. La acest raliu suprafata de rulare a fost una foarte buna, mai putin partea de urcare de la celbrul “Y” pana in Predeal. Mi-am permis astfel sa fortez mai mult, pe alocuri poate chiar prea mult, dar aceasta este modalitatea prin care te poti lupta pentru primele pozitii in CNR. Era foarte important pentru noi sa terminam aceasta cursa si sa obtinem un rezultat bun pentru a mai putea spera la un loc pe podium la final de sezon. Si am reusit victoria, dar si, in plus, cred ca am demonstrat pe PS6, dupa problema cu pompa de benzina, ca pot fi foarte rapid daca si masina “tine cu mine”, a precizat Vali.

Urmeaza acum Raliul Aradului, pe care echipajul 25 il abordeaza cu ganduri foarte mari. “Am demonstrat ca putem sa ne batem pentru victorie si ca suntem rapizi pe macadam. Vom merge foarte tare si sunt sigur ca va fi o lupta extraordinara atat la Arad cat si la Iasi, toti cei din fata dorindu-ne sa castigam titlul”, declara Porcisteanu.

Echipajul Porcisteanu-Dobre multumeste pentru sprijinul oferit de Vallino si Colina Motors.
   

Edwin Keleti si Victor Ponta campioni si in 2010!

keletiEdwin Keleti si Victor Ponta raman Campionii grupei A in Campionatul National de Raliuri Dunlop!

Dupa sase victorii consecutive in sezonul 2010, echipajul pastreaza trofeele castigate anul trecut la grupa A si in clasamentul  2RM. Edwin si Victor au avut un sezon exceptional in acest an cand au reusit sa castige curse de asflat, de macadam, pe ploaie, noroi sau praf la bordul Renault-ului Clio R3 Maxi Evo 2009.  Cele 150 de puncte castigate in etapele de pana acum le asigura titlul national la grupa A  si prima pozitie in clasamentul 2RM, cu doua etape inaintea inchiderii anului competitional.

Edwin Keleti: Am avut un sezon de exceptie pana acum. Am reusit victorie dupa victorie in conditii diverse de concurs. Ne-am descurcat si pe asfalt si pe macadam, pe suprafete uscate sau murdare si ne-am reconfirmat valoarea. La Tara Barsei am reusit sa transam Campionatul in favoarea noastra. A fost un obiectiv pe care ne-am concentrat foarte tare si l-am atins fara sa facem greseli. Totul a mers perfect! Victor a fost la inaltime iar titlurile pe care le-am obtinut de cand  suntem impreuna vorbesc de la sine despre cum ne descurcam ca echipaj. Pneurile Pirelli au dovedit inca o data, daca mai era cazul, ca pot face fata diferitelor conditii de aderenta pe care le-am intilnit pana acum. Multumesc si echipei tehnice care a reusit sa pregateasca masina, astfel incat sa ne pastram laurii si in 2010.  Pentru ultimele doua etape, ne permitem sa visam putin cu ochii deschisi si sa ne gandim la o masina cu tractiune integrala. Nu avem nimic concret in acest moment si trebuie sa vedem daca acest demers este si in interesul echipei din punct de vedere al punctelor la final de sezon.

Victor Ponta: Sunt si eu foarte bucuros de acest rezultat si de faptul ca ne-am asigurat linistea pentru ultimele doua etape din Campionat. Raliul de la Tara Barsei a fost foarte frumos si am simtit concurenta mult mai puternica, ceea ce ne-a prins bine. Sigur, ne dorim sa mergem cat mai bine la Arad si la Iasi, dar acum  nu mai exista presiune si ne putem concentra putin si pe ceea ce avem de facut in viitor. Sunt bucuros si pentru echipa pentru ca am reusit sa acoperim ghinionul lui Gergo Szabo care a abandonat din postura de lider.

Edwin Keleti si Victor Ponta reusesc la finalul etapei a sasea a Campionatului National de Raliuri Dunlop sa-si treaca in  palmares inca doua titluri nationale: Campioni la grupa A si in clasamentul 2RM. Ei au castigat aceste trofee si in sezonul 2009 dupa ce in 2008  au castigat titlul national la Clasa N2 si Cupa Dacia Ursus.

Edwin Keleti si Victor Ponta le multumesc pertenerilor care ii sustin in 2010: Jack Daniel's, Renault Romania, Pirelli Romania, Colgate-Palmolive (Romania) prin Mennen Speed Stick, Rin Grand Hotels, Ixell ?i Autovit.ro.

Edwin si Victor isi asteapta fanii pe www.keleti99ponta.ro unde vor putea afla detalii despre proiectele lor actuale si viitoare.
   

Gergo Szabo si Levente Csegzy invinsi de diferential la Brasov

szaboGergo Szabo si Levente Csegzy echipajul Jack Daniel’s, campion en-titre bifeaza primul abandon din sezonul competitional. Raliul Tara Barsei Dunlop SEAT a inceput cu o victorie pentru cei doi la super speciala din Bucuresti unde au oferit un spectacol pe masura unor campioni. Evolutia lui Gergo si Levi a fost una foarte buna si pe probele speciale, dar duelul secundelor cu Bogdan Marisca si Vali Porcisteanu avea sa ia sfarsit pe ultima proba speciala dupa ce diferentialul fata a cedat. Competitia pentru titlul de campion va fi cu atat mai acerba cu cat si Bogdan Marisca a abandonat la Brasov.

Gergo Szabo invins de problemele tehnice:

Cursa a inceput foarte bine, dupa ce am reusit sa castigam super speciala de la Bucuresti, dar totodata ziua superspecialei s-a dovedit a fi obositoare pentru noi, am stat foarte mult in soare. Oricum am fost foarte atent la evolutia lui Bogdan, a trebuit sa mentinem un avantaj consistent fata de acesta. Cursa a decurs destul de bine, ne-am straduit sa castigam etapa, dar din pacate problemele tehnice nu ne-au ocolit pe ultima proba speciala. Marturisesc ca am facut un calcul si in cei doi ani si jumatate de curse in Romania, aceasta a fost prima astfel de problema tehnica. Competitia a devenit mult mai stransa odata cu abandonul lui Marisca si punctele vor fi foarte pretioase la urmatoarele doua etape. Vreau  sa felicit organizatori pentru felul in care au organizat aceasta etapa mi s-a parut o idee buna superspeciala din capitala iar noi ca echipaj am simtit din plin probele speciale frumoase de asemenea. Ne pregatim pentru Arad, anul trecut am batut acolo, va fi greu dar asa e la curse, vrem sa castigam.

Despre cursa de la Arad a vorbit si navigatorul lui Gergo, Levente Csegzy constient de miza urmatoarei etape acesta spera ca pozitia suprema a podiumului sa se decida la Iasi:

Ne-ar fi placut bineinteles sa terminam daca nu pe prima pozitie macar pe podium etapa de la Brasov, dar din pacate nu asa a fost sa fie, nu putem sa terminam fiecare cursa asa cum ne dorim de fiecare data. Pe ultima porba ne-a cedat diferentialul fa?a si am fost nevoiti sa abandonam. Imi pare rau si pentru abandonul lui Bogdan si Sebi, oricum competitia ramane deschisa pana la ultima etapa.

Cat despre urmatorul raliu, cel de la Arad, ne astepta o cursa stransa cu Bogdan Marisca, sper sa terminam pe podium si etapa de la Iasi sa decida campionul.


Dupa Raliul Tara Barsei, primele locuri ale clasamentului general sunt ocupate, de urmatorii piloti: 1. Bogdan Marisca – 89 p, 2. Gergo Szabo – 83 p, 3. Valentin Porcisteanu – 77p, 4. Dan Girtofan – 71 p, Csaba Spitzmuller – 58 p.

Urmatoarea etapa se va desfasura la Arad urmata mai apoi de competitia finala a sezonului la Iasi.

Echipajul Jack Daniel’s Gergo Szabo – Levente Csegzy sunt sustinut in Campionatul National de Raliuri Dunlop 2010 de: Jack Daniel's,  Boccardo Entreprise, Iony Piese Auto Sibiu, Wayteq, B.box, Cosmote, Nike, Hotel Tarnava.
   

Spectacol pe doua si patru roti

radutaDupa ce si-a aparat titlul national la motocross, clasa MX1, Adrian Raduta a revenit in Campionatul National de Raliuri la volanul unei masini Dacia Logan. Pilotul Top Cross TCS powered by Dementor KTM va lua startul la toate etapele ramase in acest sezon.

Dupa ce a castigat competitia „Elevul de Aur” a Scolii de Pilotaj Titi Aur, Adrian Raduta a luat startul, in 2009, la doua etape din Campionatul National de Raliuri. In 2010, dupa ce si-a asigurat titlul national la clasa MX1, Adrian Raduta a decis sa termine anul in competitiile pe patru roti. „M-am simtit foarte bine anul trecut in cele doua raliuri la care am luat parte. Cred ca pentru mine ar fi o varianta sa-mi continui cariera pe patru roti in viitor”, a spus Adrian Raduta, inaintea startului in Raliul Tara Barsei.

Campionul National de motocross a inceput Raliul Tara Barsei pe doua roti si a facut spectacol pe super speciala amenajata in parcarea centrului comercial Baneasa Shopping City. „A fost interesant sa merg cu motocicleta pe asfalt dupa ce tot sezonul m-am jucat pe circuitele pline de noroi. Din pacate nu am putut sa-l iau pe motocicleta pe copilotul meu Robert Maior pentru ca sunt sigur ca i-ar fi placut”, a glumit Adrian Raduta, dupa show-ul demonstrativ de la Baneasa Shopping City.

Adrian Raduta si Robert Maior, noul sau copilot, au terminat prima zi a Raliului Tara Barsei pe locul patru in Cupa Dacia Logan, dar in ziua a doua au pierdut pozitii importante din cauza unei pene de cauciuc pe speciala a patra. In final, dupa mai mult de 100 kilometri de proba speciala pe macadam, Adrian Raduta si Robert Maior au terminat raliul pe locul 7 in Cupa Dacia. „Nu a fost un raliu usor pentru mine. A fost primul in care am mers cu Robert Maior si nu am avut timp sa ma obisnuiesc cu stilul sau de dictare. Am luat decizia de a participa la aceasta etapa in ultimul moment si nu am avut deloc timp pentru teste. Mi-au placut probele speciale, care au fost de viteza., si in prima parte am mers mai precaut incercand sa ma acomodez cu masina si cu noul meu copilot. Pe final totul a mers mult mai bine si sunt bucuros ca mi-am atins obiectivul, acela de a termina si de a aduna cat mai multa experienta”, a spus Adrian Raduta, la finalul Raliului Tara Barsei.

Raliul Aradului, urmatoarea etapa la care va lua startul Adrian Raduta in acest sezon, este programat in perioada 17 – 19 septembrie.
   

5.500 Euro pentru pilotii din Citroën Racing Trophy la Raliul Tara Barsei

dannyVlad Cosma si Nistor Duval au terminat pe podium in Raliul Tara Barsei, etapa a sasea din Campionatul National de Raliuri, si au castigat, impreuna, 5.500 Euro din totalul de 15.300 Euro pusi in joc la fiecare etapa.

Vlad Cosma/Florin Dorca, Nistor Duval/Mugurel Pirscoveanu si Danny Ungur/Toni Avram au fost echipajele care s-au luptat pentru premiile in bani si pentru puncte la Raliul Tara Barsei, etapa inclusa in Citroen Racing Trophy Romania, competitie aflata anul acesta la primul sezon complet. Dupa o etapa extrem de spectaculoasa Vlad Cosma si Nistor Duval au terminat pe podium la grupa A, in timp ce Danny Ungur a fost nevoit sa abandoneze cu probleme la motor.

Vlad Cosma si Florin Dorca au avut un sfarsit de saptamana care a inceput prost, dar care pana la urma s-a terminat cu bine. Vineri, la shakedown, s-a rupt o planetara. Sambata, dupa prima proba, s-a deschis capota masinii, pe etapa de legatura, care a spart parbrizul. Cu toate acestea, Vlad Cosma si Florin Dorca au terminat pe locul secund la grupa A si au preluat conducerea in Citroën Racing Trophy cu un total de 33 de puncte. „Pentru noi acest loc secund la grupa A valoreaza cat o victorie. Am avut foarte multe peripetii in acest raliu si sunt foarte multumit ca am ajuns la final. Am pierdut timp pe probele pe care am mers cu parbrizul spart, dar am mers foarte bine pe probele pe care am avut vizibilitate si sunt multumit cu deznodamantul acestei etape”, a spus Vlad Cosma, care a castigat 3.000 Euro din totalul fondului de premiere pus in joc la Raliului Tara Barsei in Citroën Racing Trophy.

Dupa un sezon marcat de numeroase probleme, Nistor Duval a reusit sa termine pe ultima treapta a podiumului la grupa A, performanta recompensata in Citroën Racing Trophy Romania cu suma de 2.500 Euro si 6 puncte. In Raliul Tara Barsei, Nistor Duval a luat startul cu Mugurel Parscoveanu, fostul copilot al lui Marco Tempestini, si a obtinut primul podium din 2010. „A fost un raliu in care lucrurile au functionat normal. Nu am mers la limita pentru ca vroiam sa ajung neaparat la sosire. Aveam nevoie de un rezultat bun pentru a-mi recapata moralul. Mai sunt inca doua etape pe macadam anul acesta si sper sa termin de fiecare data pe podium”, a spus Nistor Duval, care a adunat pana acum 10 puncte in clasamentul Citroën Racing Trophy.

Danny Ungur si Toni Avram, echipaj care se afla pe prima pozitie in clasamentul Citroën Racing Trophy Romania dupa Raliul Sibiului, a avut o evolutie buna pana in speciala a 4-a, cand motorul masinii a cedat. „Raliul Tara Barsei este o etapa pe care vrem sa o stergem cat mai repede din memorie. Masina a mers foarte bine pana sa cedeze motorul. A fost o lupta interesanta, ne apropiasem la doua secunde de Vlad, dar la prima trecere pe proba lunga, pe PS4, temperatura motorului a crescut foarte mult si, la un moment dat, acesta a cedat si a trebuit sa ne oprim. Imi pare rau de munca noastra, a mecanicilor, a tuturor. Sper ca acesta sa fie primul si ultimul abandon din 2010”, a spus Danny Ungur, care, dupa acest abandon, ramane cu 27 de puncte in clasamentul Citroën Racing Trophy si retrogradeaza pe locul secund.

Raliul Aradului, urmatoarea etapa din Campionatul National de Raliuri inclusa si in Citroën Racing Trophy Romania, se va desfasura in perioada 17 – 19 septembrie pe specialele de macadam din jurul orasului Arad.
   

Edwin Keleti si Victor Ponta - victoriosi la raliul Tara Barsei si campioni la grupa A

keletiRaliul Tara Barsei a adus echipei Jack Daniel’s Rally Team bucuria victoriei prin Edwin Keleti si Victor Ponta si tristetea data de abandonurile a 2 echipaje: Gergo Szabo si Catalin Berari .

Echipajul 99 - Edwin Keleti si Victor Ponta sunt deja campioni la grupa A, dupa 6 etape in Campionatul National de Raliuri in care au avut numai victorii.

Edwin Keleti: „ Numarul 9 ne-a adus numai bucurii”
„Evident ca suntem in al 9-lea cer de bucurie dupa aceasta a 9-a victorie consecutiva si dupa cucerirea titlurilor la grupa A si 2RM! A fost un sezon uluitor, in care totul a mers perfect: masina, pneurile Pirelli de competitie. Sponsorii si fanii ni s-au alaturat si au sprijinit efortul nostru sportiv. Ii multumesc in special lui Victor pentru daruire si profesionalism, dar si echipei tehnice care a pastrat masina parametri maximi! Ii felicit si pe Dany si Vlad care au fost intotdeauna foarte rapizi si ii doresc lui Alex revenire rapida pe probe. Sper ca prin rezultatele nostre campania de responsabilitate Jack Daniel’s  „Condu responsabil: nu bea la volan!”  sa fie un succes. ”


Edwin Keleti si Victor Ponta sunt sustinuti in sezonul 2010 de catre Jack Daniel's, Renault Romania, Pirelli Romania, Colgate-Palmolive (Romania) prin Mennen Speed Stick, autovit.ro, Rin Grand Hotel si vopselele auto Ixell.

Dupa ce vineri la Baneasa Rally Show, Gergo Szabo a scos cel mai bun timp si a dat un spectacol frumos in fata bucurestenilor, sambata, pe traseele raliului Tara Barsei pilotul de la Jack Daniel’s a abandonat spre sfarsitul zilei, dupa ce condusese in clasament pe toate probele.

Gergo Szabo si Levente Csegzy: „Am avut un ghinion teribil”
„Suntem la primul abandon tehnic. Masina a mers foarte bine pana acum, aveam timpi foarte buni si nu ne asteptam la asa ceva. Ne pare rau si pentru Bogdan si Sebi si il felicitam pe Vali Porcisteanu. Vor urma 2 etape foarte grele si competitive. Desi avem 83 de puncte si suntem pe locul 2, la distanta de 6 puncte de lider, suntem acum 4 echipaje cu sanse la titlu: Marisca, noi, Porcisteanu, Girtofan si poate chiar si Spitzmuller .  ”


Gergo Szabo si Levente Csegzy sunt sustinuti in sezonul 2010 de catre Jack Daniel's, , Boccardo Entreprise, Iony Piese Auto Sibiu, Wayteq, B.box, Cosmote, Nike, Julius Meinl.

Mihai Leu: „Tara Barsei a fost agonie si extaz pentru noi! Jack Daniel’s Rally Team este in continuare pe locul 1 in clasamentul general pe echipe, cu Edwin si Victor avem déjà campionii la grupa A! Abandonul lui Gergo ne-a intristat, dar asteptam ultimile 2 etape, care speram noi sa ne aduca si titlul de campioni ai  Romaniei!”

Jack Daniel’s Rally Team - „Condu responsabil: nu bea la volan!”

Jack Daniel’s Rally Team, aduce in 2010 mesajul sau de responsanbilitate, cu urmatoarele echipaje: Edwin Keleti si Victor Ponta  pe Renault Clio R3 Maxi Evo, Catalin Berari, copilot Mihai Sandu, pe Mitsubishi Lancer Evo 10,  Gergo Szabo si Levente Csegzy pe Mitsubishi Lancer EVO 9 si Titi Aur si Karoly Borbely, tot pe Mitsubishi Lancer EVO 9. Lor li se alatura si Viorel Ivan si Gheorghe Dumitru la Cupa Dacia.
   

Page 1 of 55