Tot Teren
Neozeelandezul Chris Birch a castigat cea de a saptea editie a competitieie considerate a fi cel mai dificil raliu hard-enduro din lume. Pilotul KTM a avut nevoie de 28h17min31sec sa parcurga cei aproximativ 1000 de km de hard enduro ai traseului clasei PRO. Al doilea rider al clasei PRO, care a rezistat conditiilor extreme ingreunate de ploaie si si-a depasit limitele reusind sa castige o etapa dupa ce intr-una din zile a fost nevoit sa isi schimbe motorul, este Graham Jarvis. Britanicul si al sau Sherco au parcurs traseul in 28h46min12sec, Jarvis reusind in penultima zi sa recupereze cele doua ore de penalizare primite in ziua a doua cand s-a confruntat si cu probleme la motor. Al treilea rider pe podiumul clasei PRO a fost Andreas Lettenbichler, castigatorul editiei 2009. Paul Bolton a izbutit sa incheie raliul pe locul patru, chiar daca in ultima zi s-a accidentat destul de rau in timpul unei coborari crezand initial ca si-a fracturat umarul. Chiar daca s-a aflat la prima participare, Jade Gutzeit a reusit sa termine cu al cincelea timp Red Bull Romaniacs. Sudafricanul a reusit sa il devanseze pe conationalul sau Darry Curtis (locul 8), un rider cu mult mai multa experienta cand vine vorba de rulat in conditiile din Romania. Mani Gyenes, singurul rider care a luat startul si a terminat toate cele sapte editii ale Red Bull Romaniacs, s-a clasat pe locul noua la clasa PRO. Satmareanul, care piloteaza in prezent pentru Vectra Racing, a castigat in 2005 si 2006 raliul la clasa Expert, iar in 2009 s-a clasat al doilea la Expert Single.
Dupa ce a ajuns la finis, Mani a recunoscut ca pentru o mai buna clasare in categoria PRO la Red Bull Romaniacs are nevoie de un antrenament special si ca pentru 2011 va trebui sa gaseasca o solutie pentru a imbina antrenamentele pentru Dakar si Campioantul Mondial de Rally-Raid cu cele pentru competitii de extrem enduro cum ar fi Red Bull Romaniacs.
Marea pierdere inregistrata in acest an la clasa PRO a fost abandonul lui Taddy Blazusiak. Castigator de patru ori al Erzberg Rodeo, polonezul s-a accidentat la umar in prima zi in munti si a fost nevoit sa se retraga, recunoscand in acelasi timp ca nu este un fan al competitiilor pe gps si ca Red Bull Romaniacs este intr-adevar cea mai dura competitie de enduro din lume si trebuie sa rezisti ore intregi pe motocicleta in fiecare zi.
In ceea ce ii priveste pe riderii romani, pe langa locul 9 obtinut de Mani Gyenes in clasamentul categoriei PRO (clasa cu cel mai dificil traseu) de remarcat este locul 1 obtinut de Lucian Neaga la clasa Hobby Singel. Pitesteanul, recunoscut pentru escapadele de snowboard freeride, a suprins prin evolutia sa pe motocicleta reusind sa isi creeze un avantaj confortabil chiar din prima zi. Lucian a fost unul din putinii rideri care au ajuns la finisul primei zile avand in vedere ca ploaia care a cazut a facut ca cel mai greu traseu din aceasta editie sa devina aproape impracticabil.
Dani Otil si Krisztian Nagy – TipTil Team – au reusit, in ciuda problemelor tehnice avute in ziua a treia cand ambiilor le-a cedat ambreiajul, sa termine Red Bull Romaniacs. Aflati la a doua participare, cei doi si-au imbunatatit performanta comparativ cu 2009 reusind in acest an sa fie clasati pe locul 7 la Hobby Team.
Clasarile riderilor romani de la Red Bull Romaniacs 2010
Mani Gyenes – locul 9 clasa Pro
Paul Harpa – lcoul 8 clasa Expert Single
Paul Fratila – locul 9 clasa Expert Single
Cristinel Babes, Calin Raducu – locul 4 clasa Expert Team
Romeo Dunca, Ioan Tara – locul 6 clasa Expert Team
Razvan Avramescu – locul 7 clasa Hobby Single
Laurentiu Nedelcu – locul 25 clasa Hobby Single
Dani Otil, Krisztian Nagy – locul 7 clasa Hobby Team
Red Bull Romaniacs 2010 in cifre
165 – piloti la start
32 – tari din care au fost prezenti concurentii
400 – nr persoanelor care au lucrat la realizarea editiei din 2010
40 tone – carburant utilizat
400 – litri de ulei utilizati
60 – jurnalisti acreditati (atat din media nationala cat si din media internationala)
5 – nr. tarilor din care provin track managerii (Africa de Sud, Danemarca, Germania, Olanda, Romania)
12 – nr. lunilor necesare pentru crearea unei editii de Red Bull Romaniacs
Penultima zi a celui mai dificil raliu hard enduro din lume a fost castigata de britanicul Graham Jarvis. Multiplu campion de trial al Marii Britanii, Jarvis este urmat in clasamentul zilei de Paul Bolton, un rider care nu este nici el strain de trial, si de Andreas Lettenbichler, campion de trial in Austria si Germania.Ziua, care i-a adus pe rideri din Petrosani in Sibiu, a debutat pentru rideri inca de la 5 dimineata, cand pilotii de la clasa Trial si de la clasa PRO au venit sa isi ridice GPS-urile pentru o zi ce a avea sa insumeze, pentru ei, 209 km de hard enduro. Dupa o dimineata ploioasa petrecuta in Parang, o data cu ajungerea la service point concurentii s-au mai relaxat, avand in vedere ca soarele si-a facut aparitia si parea ca ii va insoti pana la sosirea in Sibiu. Din pacate, insa, lucrurile nu au stat asa, iar pilotii de la clasa PRO, chiar inainte de sosire, nu departe de Saliste, au avut parte de o urcare extrem de grea pe care unii dintre ei au fost nevoiti sa o parcurga pe o ploaie torentiala.
Traseul acestei clase a fost careacterizat in aceasta penultima zi de multe urcari in Z, numite in limbajul Red Bull Romaniacs zichi-zachi (tichi-tachi), urcari care i-au avantajat pe riderii care s-au format in comopetitiile de trial. Graham Jarvis, dupa ce in a doua zi nu a ajuns la finis pentru ca motorul sau a cedat in apropierea ultimului punct de alimentare, a reusit sa ne dovedeasca, in penultima zi, ca nu a castigat intamplator editia din 2008 a Red Bull Romaniacs. Britanicul a fost ca o adevarata capra neagra pe stanci si a fost cu aproximativ 30 de minute mai rapid decat Paul Bolton, ocupantul locului 2.
Andreas Lettenbichler, castigatorul de anul trecut a incheiat ziua al treilea si este la 22 de minute in spatele lui Chris Birch, actualul lider al clasamentului general. Neozeelandezul, desi conduce raliul, a fost unul din marii ghinionisti ai zilei. La cativa km de la punctul de asistenta din ziua 3, problemele de natrua electrica avute in ziua a 2-a au revenit. La punctul pentru spectatori numit Campodia, Birch si-a asteptat mecanicii si acestia i-au rezolvat problema avuta cu starterul. Dupa ce i-a fost schimbata bateria, Chris a ajuns la finis cu al patrulea timp al zilei Petrosani – Sibiu. Un alt ghinionist al zilei a fost suedezul Joakim Ljunggren, ocupantul locului doi in ziua a doua. Ljunggern a avut mari probleme digestive si dupa ce a fost pe punctul de a lesina in padure, a decis sa se retraga din aceasta penultima etapa.
Dupa 3 zile de hard enduro, la clasa PRO mai sunt clasati doar 10 rideri sau mai precis jumatate din cati au luat startul. Mani Gyenes a reusit sa termine etapa si, desi, ca si ceilalti piloti de la clasa PRO a obosit foarte mult pe urcarile de dinainte de finis considera ca aceasta editie a Red Bull Romaniacs ar fi fost una excelenta daca vremea nu ar fi facut aproape imposibile multe portiuni din traseu.
Lucian Neaga este supriza acestei editii a Red Bull Romaniacs. Originar din Pitesti, Lucian este un snowboarder care face foarte mult freeride si care vara cauta sa isi satisfaca nevoia de adrenalina, mergand la curse moto. Lucian este lider la clasa Hobby Singel, cu o zi inainte de finis, si a fost si cel mai rapid in penultima etapa.
TipTil Team (Dani Otil, Krisztian Nagy), echipa de la care se astepta o clasare pe podium la clasa Hobby Team a pierdut orice sansa sa mai termine in top 3. Ambele motociclete au avut probleme cu ambreiajul si in cele din urma au ajuns la finis cu al 11 le-a timp. Krisztian Nagy, din cauza unor spectatori mult prea bine voitori care au dorit sa ii ajute pe cei doi sa treaca mai repede de o urcare foarte grea, a spart capacul de la ambreiaj. Dani Otil, pentru a-si ajuta coechipierul, a ajuns la punctul de asistenta, a luat un alt capac de ambreiaj, a ajuns la punctul de control orar, unde si-a lasat coechipierul, si acesta a putut sa isi repare motocicleta. La cativa kilometri inainte de finis a cedat ambreiajul lui Dani si astfel cei doi au pierdut o clasare pe podium la finalul raliului.
In ultima zi, din cauza dificultatilor create de vreme, riderii de la PRO vor concura pe traseul de la Expert, acesta fiind mult mai usor, Expertii vor concura pe traseul gandit initial pentru Hobby, iar pentru acestia din urma s-a creionat un traseu cu multe portiuni usoare in apropierea unor drumuri forestiere. Cei de la PRO au de parcurs 126 de km, iar clasele de la Expert si Hobby au un traseu de 110 km.
Primul rider este asteptat sa ajunga la finisul Red Bull Romaniacs, programat a fi in Piata Mica din Sibiu – la podul Minciunilor – la ora 11.00.
Graham Jarvis, Chris Birch si Andreas Lettenbichler au fost cei mai rapizi piloti de la clasa PRO, in prima zi din munti a celei de a saptea editii a Red Bull Romaniacs. Graham a avut nevoie de 7h si 25 de minute pentru a parcurge traseul de 186 de km ingreunat din cauza ploilor.Dupa ce a fost elementul principal la Prolog, ploaia nu a renuntat sa influenteze modul in care au decurs ostilitatile in cel mai dificil raliu hard enduro al lumii si in prima zi din munti i-a facut pe riderii de la clasa PRO sa ajunga aproape de limita. Traseul extrem a fost ingreunat foarte mult din cauza ploilor cazute in ultimile zile si in noaptea precedenta, iar mai mult de 75% din pilotii care au luat startul dimineata nu au reusit sa parcurga intregul traseu. Problemele provocate de ploaie au aparut chiar in prima parte a zilei, cand dupa primul punct de alimentare riderii aveau de trecut printr-un rau. Primii piloti de la clasa PRO, inclusiv Mani Gyenes, au reusit sa il traverseze insa ulterior, hidrologii de la barajul Sadu au decis sa dea drumul la o parte din apa, iar debitul raului a crescut mult prea mult pentru ca acesta sa mai poata fi traversat de catre concurenti. Apoi a urmat momentul critic pentru foarte multi dintre piloti. Aproape de al doilea punct de alimentare al zilei, care a si coincis cu punctul se service, multora li s-a terminat carburantul. Motocicletele au consumat, in conditiile de vreme ploioasa, mult mai mult decat s-a estimat ploioasa si mai ales cei care au utilizat motociclete cu motor in doi timpi au fost nevoiti sa isi impinga motoarele. Unii dintre piloti, cum este si cazul riderului TipTil Team, Dani Otil au achizitionat carburant de la localnicii din Rasinari.
Din cauza dificultatii traseelor de la Red Bull Romaniacs exista un timp maxim dat pentru parcurgerea lor. Astfel, daca se considera ca un anumit sau anumiti rideri nu au cum sa se incadreze in acest timp acestia sunt indrumati de la primul punct de control orar catre drumul care ii duce cel mai repede in oras. Aceasta masura este luata pentru a evita diversele incidente care ar putea aparea daca pilotii sunt prinsi de noapte in padure.
Ploaia a facut in aceasta prima zi din munti si prima victima din randul pilotilor de la clasa PRO. Taddy Blazusiak a alunecat pe o urcare si s-a accident la umar fiindu-i imposibil sa mai continuie acest raliu hard enduro. Polonezul se afla pe locul trei dupa Prolog si desi era la prima sa competitie, unde era nevoit sa se orienteze dupa GPS, era unul din favoritii la victorie.
Luni 28 iunie, raliul paraseste pentru o noapte Sibiul, avand in vedere ca in aceasta a doua zi in munti se va merge la Petrosani.
Clasa Trial si clasa PRO vor avea de parcurs – 183 de km, clasele Expert Single si Expert Team vor avea 164 de km, iar cei de la Hobby si Hobby Single 126 de km.
Red Bull Romaniacs 2010 debuteaza sambata 26 iunie, la ora 14.00, cand pe B-dul. Coposu din centrul Sibiului se va concura la Prolog. Cel mai dificil raliu hard enduro din lume va continua duminica, cu prima zi in munti si se va termina in Piata Mica din Sibiu miercuri, 30 iunie.
169 de rideri s-au inscris la cea de a saptea editie a Red Bull Romaniacs. Si pentru ca in fiecare an ne-am propus sa aducem o serie de noutati, in 2010 raliul s-a imbogatit cu doua noi clase. Astfel, din acest an pe langa clasele Pro, Expert Single, Expert Team si Hobby avem si clasa Trial si Hobby Single. La clasa Trial sunt inclusi pilotii care pe motociclete de trial vor parcurge traseul clasei Pro, unde concurentii folosesc motociclete de enduro. Dupa ce de-a lungul editiilor precedente multor concurenti le era greu sa isi gaseasca coechipieri, din 2010 si cei de la Hobby pot concura intr-o categorie single. Printre riderii inscrisi in acest an sunt piloti din: Marea Britanie, Africa de Sud, Austria, Germania, Italia, Spania, Suedia, Canada, Polonia, Noua Zeelanda, Cehia, Ungaria, Scotia, Estonia, Franta, Elvetia, Norvegia, Lituania, Belgia, Grecia, Slovacia, Romania, Turcia, insa cea mai exotica prezenta este cea a pilotului peruan Felipe Rios (Hobby Single).
Editia in care concurentii vor avea in medie, in functie de clasa, intre 100 si 200 de km de traseu in zilele din munti va debuta, pentru rideri, pe 25 iunie cand au loc verificarile administrative si tehnice. Pe 26 iunie se da startul oficial in raliu o data cu sesiunea de calificari pentru Prolog programata incepand cu ora 09.00. La ora 14.00 pe B-dul Coposu din centrul Sibiului vor rasuna motocicletele riderilor calificati pentru Prolog. De la fiecare clasa pentru Prolog se califica primii 16 piloti, iar timpul obtinut este luat in calcul pentru stabilirea ordinii de start de duminica 27 iunie.
Ca si anul trecut, in 2010 se va merge prin Muntii Cindrel, Lotrioara si Parang, iar prima zi de hard enduro este duminica, cand se va ajunge in Cindrel. Spectatorii au cateva puncte extrem de interesante unde pot vedea de ce se spune ca daca ai ajuns la finisul Red Bull Romaniacs, mai ales la clasa Pro, ti-ai depasit limitele. Una din locatii este pe valea Santa, nu departe de cabana Curmatura unde se ajunge urcand din Sibiu catre Paltinis. Cel mai interesant si usor accesibil pentru public este punctul de finis al primei zile. Urcarea de pe dealul Gusterita, aflat in imediata vecinatate a Sibiului. Luni, 28 iunie, riderii vor parasi Sibiul pentru a se indrepta catre Petrosani, urmand sa revina in orasul enduroului extrem marti 29 iunie. Ultima zi, miercuri 30 iunie, are programate pentru spectatori cateva puncte extrem de interesante pe valea Oltului unul dintre ele fiind cel din apropierea manastirii Turnul Rosu.
Asa cum a inceput, raliul se va incheia in oras doar ca de aceasta data se va merge in centrul istoric al Sibiului. In Piata Mica, la Podul Minciunilor vor ajunge cei care au rezistat la sutele de kilometri de hard enduro. Finisul raliului este programat in jurul orei 12.00.
Taddy Blazusiak debutant cu renume la Red Bull Romaniacs
Dupa ce a supus de 4 ori muntele de fier castigand Erzberg Rodeo, Taddy Balzusiak vine la Red Bull Romaniacs sa isi masoare fortele in Carpati. Polonezul care va concura la clasa Pro are adversari seriosi in perosana unor rideri cu mult mai multa experienta in muntii din Romania, cum ar fi: Andreas Lettenbichler castigatorul de anul trecut, Darryl Curtis care a participat la trei editii ale Red Bull Romaniacs, Chris Birch locul 2 in 2009 sau Graham Jarvis castigatorul din 2008.
Romanii din editia 2010
La clasa Pro participa si pilotul roman Mani Gyenes, care dupa ce anul trecut din cauza unei accidentari a fost nevoit sa concureze la Expert Single ocupand in final locul 2, a decis ca in 2010 sa isi incerce norocul la cea mai dificila clasa a Red Bull Romaniacs.
In total sunt inscrisi in editia din acest an 14 concurenti romani, fiind acoperite toate clasele mai putin Trial, avand in vedere ca in Romania nu exista pentru moment piloti de trial.
La clasa Expert Team Romania are sanse la podium datorita asocierii dintre Romeo Dunca si Ioan Tara, care sunt coechipieri în Dunca Expeditii. Romeo a mai terminat pe podium in 2006, iar Tara este un endurist care a ajuns in postura de pilot dupa ce a fost track manager la editiile anterioare.
La clasa Hobby, Tip Till Team vor fi in atentia publicului mai ales ca dupa ce anul trecut la prima participare au terminat in top 10. Dani Otil si Krisztian Nagy si-au propus sa ajunga la finis in primii cinci.
Live Tracking
Fanii pot sa isi urmareasca favoritii accesand incepand cu prima zi in munti (duminic? 27 iunie) www.redbullromaniacs.com. Pe site va fi disponibila optiunea live tracking, unde introducand numarul pilotului favorit fanii vor putea vedea unde se afla acesta pe traseu.
In data de 25 Aprilie 2010, 96 de ciclisti s-au aliniat la startul primei competitii de Mountain Bike Cross-Country a sezonului 2010 in Cluj-Napoca. Concursul fiind inregistrat in calendarul Uniunii Cicliste Internationale (UCI) si al Federatiei Romane de Ciclism si Triatlon, a starnit interesul sportivilor din alte tari (Ungaria, Slovacia si Italia), sportivi printre care s-au numarat si campionii nationali ai acestei discipline la categoriile “Elite” si “Tineret”. Dupa parcurgerea probelor de concurs, traseul a fost definit de catre participanti ca fiind unul extrem de dificil si solicitant, insa apreciat de majoritatea pentru latura tehnica pe care a avut-o. Castigatorul la categoria “Elite” si cel care a acumulat cele mai multe puncte in clasamentul UCI a fost slovacul Michal Lami, membru al Jump Sport Club din Slovacia. Tot un slovac a castigat si titlul la categoria “Juniori”, Frantisek Lami, doar 3 dintre sportivii romani reusind clasarea in puncte UCI, cel mai apropiat de varf fiind Juganaru Razvan, clasat al 7-lea, licentiat la CS Dinamo-Scorseze. Cel mai rapid clujean a fost Elisei Miron – 28 de ani, membru al CS Maros Cluj- Napoca, clasandu-se pe locul 11 la categoria “Elite”, fiind totodata primul concurent care a terminat cursa inafara punctelor UCI.
“Cursa a fost stransa si traseul foarte solicitant, iar faptul ca am participat in mod intens la organizarea concursului si-a pus amprenta pe forma fizica cu care m-am prezentat la start. Desi pana in turul al 4-lea eram clasat pe locul 9, asta dupa o cazatura in turul 2 care m-a scos din ritm, in turul 5 am fost depasit de alti doi competitori si am fost exclus din punctele internationale. Sunt totusi multumit de rezultatul pe care l-am obtinut aici. Consider ca mi-am atins partial obiectivul propus pentru aceasta cursa si anume sa ma clasez pe podiumul categoriei “Elite” al clasamentului Romanian Gran Prix, astfel ca am terminat cursa pe locul 3 in acest clasament” relateaza Elisei Miron.
Premiile oferite castigatorilor de catre organizator au fost substantiale, la categoriile grupei “Amatori” acestea constand in produse, iar la categoriile grupei “Elite” premiile acordate au constat in bani cash, peste 2000 euro fiind impartiti castigatorilor conform reglementarilor regulamentului UCI. In clasamentul Romanian Gran Prix s-au acodrat tricouri de leader la toate categoriile.
In sprijinul organizarii competitiei au fost si Serviciul de ajutor Maltez, Jandarmeria Romana, Politia Rutiera Cluj, KissFM, Antena1 Cluj, Zile si Nopti, MBike, www.ON-BOARD.ro.
Comisarii de traseu delegati ai FRCT au supravegheat desfasurarea concursului, iar Dl Vasile Selejean, Secretarul General al FRCT s-a aratat dupa competitie foarte multumit, chiar incantat de buna organizare si de modul in care a fost organizat acest eveniment din debutul sezonului competitional 2010.
Evenimentul deschide in mod oficial sezonul competitiilor de Mountain Bike in Romania. Concursul este inscris in calendarul Uniunii Cicliste Internationale (UCI) si este organizat sub egida Federatiei Romane de Ciclism si Triatlon (FRCT), si se va desfasura sub stricta supraveghere a observatorilor internationali. Competitia va avea formatul olimpic a concursurilor de tip Cross – Country.Evenimentul, facand parte din calendarul competitional UCI – Class 2, permite primilor 10 clasati sa acumuleze puncte in clasamentul international, puncte in baza carora se stabileste clasamentul mondial, iar acumularea acestor puncte conteaza pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Acest caracter particular al MAROS BIKE XCO Cup va atrage atat sportivi romani cat si din strainatate.
Locatia de desfasurare este padurea Faget, situata la marginea orasului Cluj-Napoca, concurentii parcurgand un traseu cu o lungime de peste 5 Km, in functie de categoria de concurs de 3 pana la 6 ori. Competitorii vor fi grupati in mai multe categorii, in functie de varsta, sex si pregatirea fizica pe care o au. Clasa de concurs UCI va contine doar 2 grupe si anume barbati/femei, conditia de participare fiind varsta minima de 19 ani. Participantii care nu concureaza la aceasta clasa UCI, vor fi impartiti pe grupe conform regulamentului Romanian Gran Prix. Evenimentul este organizat de catre Clubul Sportiv Maros Cluj-Napoca, avand sustinerea: Maros Sport SRL, KissFM Cluj, Antena1 Cluj.
Site-ul oficial al evenimentului: www.cupa.marosbike.ro
Va asteptam cu drag.
Vlad Vana – Ofiter de presa
This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it
In ciuda zapezii si a temperaturilor scazute, sambata 13 martie s-a desfasurat la Zarnesti, in zona circuitului de motocros, prima etapa din Campionatul National de Endurocros. Pilotul Vectra Racing, Mani Gyenes care are deja trei titluri nationale la endurocros s-a impus fara probleme devansandu-i pe George Cabal si Ionut Cojanu, piloti din Campionatul National de Motocros.Chiar daca vremea nu a fost proprice pentru endurocros, avand în vedere ca temperatura maxima a ajuns doar la 1 grad Celsius, peste 30 de sportivi s-au prezentat la Zarnesti pentru a concura in prima etapa din acest sezon. Pe un traseu in care s-a mers atat pe noroi cat si pe zapada, Mani Gyenes a reusit sa se impuna in fata a doi din colegii de la Clubul Sportiv Vectra Zarnesti. Rezultatul din aceasta cursa ii permite pilotului satmarean sa porneasca cu un avantaj in sezonul 2010, cand doreste sa obtina cel de al patrulea titlu national din cariera, in ciuda faptului ca va fi nevoit sa absenteze de la câteva etape pentru a concura in Campionatul Mondial de Rally Raid.
Mani Gyenes alaturi de colegii de la Vectra Racing Team Marcel Butuza, Alex Garbacea si Romeo Duicu spera sa poata participa la trei din cele sase etape ale sezonului 2010 din Campionatul Mondial de Rally-Raid. Prima din etapele înscrise in calendarul echipei pentru acest an este Raliul Tunisiei programat in perioada 1-7 mai.
Pe langa raliurile din Africa, care vor fi practic o pregatire pentru Dakar 2011, o parte din membrii echipei vor concura in acest an si la competitii precum Red Bull Romaniacs, cel mai dificil raliu hard enduro din lume, si Romanian Extreme Adventure, cea mai lunga saptamana de off-road extrem din Europa .
Campionatul National de Eurotrial va fi organizat pentru prima data in 2010, etapele planuite fiind:
Cluj 19-21 martie
Sibiu 15-19 aprilie
Club 4x4 Brasov 1-2 mai
2Xtrem Predeal 5-6 iunie
Buzau 24-30 iulie
Campionatul European Eurotrial 13-15 august, Suedia
MMOF Baia Mare 11 septembrie
Corb44 23-24 octombrie
Iasi 19-21 noiembrie
Pentru mai multe detalii accesati www.offroadtranssylvania.ro
Organizatorul cel mai dificil raliu hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs, a izbutit sa termine Dakar-ul si în configuratia America de Sud. Originar din Tirol, austriacul care a concurat cu licenta din partea Federatiei Române de Motociclism s-a clasat la finalul celor doua saptamâni de Dakar pe locul 39 la general.Dependent de adrenalina data de sporturile extreme, Martin Freinademetz a devenit cunoscut în întreaga lume datorita performantelor din snowboardul mondial, însa din 2004 s-a concentrat mai mult pe motociclism. Din acel an organizeaza în România, mai precis la Sibiu, Red Bull Romaniacs, iar în acest an s-a chinuit pentru a doua oara în dune alaturi de rideri pe care îi supune celor mai dure trasee din Carpati. Anterior, Martin a mai concurat în Dakar în 2007 (aceasta a fost ultima editie din Africa a raliului) si dupa ce si-a împlinit visul de a termina acest raliu mutarea sa în America de Sud l-a determinat sa revina. S-a întors în Dakar pentru ca în Argentina si Chile raliul este diferit si trebuie sa faci fata unor provocari precum probe speciale la altitudini de peste 2000 de metri, etape de legatura la peste 4000 de metri altitudine, rulare în cel mai arid desert al lumii etc.
Dupa 14 probe speciale, care au masurat aproximativ 4500 de km (în total raliul a avut 8937 km pentru clasa moto), trecând prin zone precum Anzi, Atacama sau Patagonia, Martin vorbeste despre diferentele dintre Dakar-ul din Africa si cel din America de Sud si despre cum a reusit sa termine pe locul 39 fara sa aiba asistenta tehnica.
Dakar 2007 versus Dakar 2010
În Africa, mai ales în Mauritania si Mali, daca aveai o problema tehnica si nu erai un pilot care sa aiba asistenta rapida atunci raliul se termina pentru tine. Aici în Argentina si Chile poti oricând sa iesi la un drum, unde gasesti un localnic care te poate duce pâna în bivuac si iei ce piesa îti trebuie si astfel ai sanse sa mergi mai departe. Etapele de legatura sunt însa mult mai lungi decât cele din Africa si dupa ce mergi 400 de km pe o proba speciala si rulezi dupa aceea 300 de km în regim de legatura este frustrant si te oboseste foarte mult.
Publicul
Este uimitor ce se întâmpla aici. Oamenii sunt fani ai sportului cu motor si indiferent daca esti ultimul sau primul esti aclamat si toti vor sa faca fotografii cu tine si sa te ajute daca ai patit ceva pe proba speciala. E uimitor nu am vazut asa ceva nicaieri în lume.
Atacama
Acest desert este foarte uscat si spre deosebire de dunele din Mali sau Mauritania, în Atacama este foarte mult fesh fesh. Mai precis, un nisip extrem de fin aproape ca faina si este foarte greu sa mergi sute de km pe asa ceva. Plus în zilele petrecute în Atacama era mai bine pe proba speciala decât în bivuac. Au foat zile cu peste 40 de grade si pe motocicleta mai bate vântul, însa în bivuac când ajungeam si trebuia sa lucrez la motocicleta era foarte greu de suportat pentru ca eram în cel mai arid desert.
KTM 690 Rally
Eu mi-am vazut motocicleta abia când am ajuns în Argentina. Pâna la Buenos Aires nu am mers pe o motocicleta atât de mare si de grea. În Dakar 2007 mi-a fost mai usor, pentru ca acolo am mers cu un KTM 525 transformat pentru rally-raid si acea motocicleta cântarea cu rezervoarele pline aproximativ 150 de kg, în timp ce KTM 690 Rally cântareste 200 de kg. Este extraordinara pe suprafete rapide.
Cel mai greu moment
A treia proba speciala a fost infernala pentru mine. În aceasta ultima etapa, înainte de trecerea în Chile, am mers pentru prima data în dune cu o motocicleta asa de mare. Stiam cum se comporta una de 150 de kg, însa una care are 200 de kg si în saua careia nu ajungi cu picioarele jos nu. A fost o zi foarte grea pentru bratele mele.Plus mersul în praf a fost atât de chinuitor, mai ales ca erau zone în care nu puteia depasi si când ma întâlneam cu un quad era deja aproape imposibil sa mai vad ceva în fata.
A fost dificil si sa fiu singurul austriac si sa nu fie nici un rider român. În 2007 au fost Marcel Butuza si Mani Gyenes si ar fi fost extraordinar daca ar fi putut sa vina si în 2010.
Cel mai important om
Sigi, sotia mea, m-a ajutat mult în timpul acestui raliu. Nu am avut asitenta tehnica luam piese de la KTM, însa din cauza problemelor financiare nu am avut mecanic si trebuia sa ne ocupam noi de tot.
Ce urmeaza acum?
Cel mai important eveniment din an pentru mine este evident Red Bull Romaniacs. Chiar si aici în Dakar aproape nimeni nu îmi spune Martin, toti ma striga Romaniacs. Între 26 si 30 iunie ma voi reîntâlni cu câtiva din pilotii care au concurat în Dakar 2010, însa de aceasta data ne vom vedea la Sibiu pentru ca ei vor fi concurenti la Romaniacs.
credit foto: Xventure
Castigatorul a doua speciale ale editiei cu numarul 32 a Raliului Dakar si lider la general incepand cu speciala a treia, francezul Cyril Despres castiga Dakar 2010 cu un avans de 1 ora, 2 minute si 52 secunde in fata rider-ului norvegian Pal Anders Ullevalseter si cu 1 ora, 9 minute si 48 secunde in fata chilianului Francisco "Chaleco" Lopez Contardo. Francezul reuseste sa castige pentru a treia oara cel mai dificil rally raid al lumii, victoriile sale anterioare fiind in 2005 si 2007. Prin victoria lui Despres, KTM egaleaza Yamaha in ceea ce priveste cel mai mare numar de victorii finale in Dakar, si anume 9.Clasament general Moto final:
1. Despres 51:10:37
2. Ullevalseter +1:02:52
3. Lopez Contardo + 1:09:48
4. Rodrigues +1:19:33
5. Fretigne +1:55:56
6. Duclos +1:58:35
7. Street +2:49:43
8. Przygonsky +3:15:59
9. Pain +2:28:20
10. Garcia +3:06:12
In competitia destinata quad-urilor castigatorul Dakar-ului 2010 este Marcos Patronelli, argentinianul reusind victoria cu un avans de 2 ore 22 minute si 59 secunde in fata fratelui sau Alejandro si cu 5 ore 7 minute si 31 secunde in fata spaniolului Juan Manuel "Pedrega" Gonzales Corominas.
Clasament general Quad final:
1. M. Patronelli 64:17:44
2. A. Patronelli +2:22:59
3. Gonzales Corominas +5:07:31
4. Declerck +5:46:56
5. Sonik +5:50:24
6. Halpern +9:07:31
7. Brazina +16:33:41
8. Auert +16:52:16
9. Graue +17:37:20
10. Pignet +27:47:36
La categoria auto victoria i-a revenit dublului campion de raliuri Carlos Sainz, care reuseste sa se impuna in fata coechipierului sau Nasser Al-Attiyah cu 2 minute si 12 secunde. La 32 minute si 51 secunde in spate incheie Dakar-ul 2010 americanul Mark Miller, urmat de Stephane Peterhansel si Guerlain Chicherit.
Clasament general Auto final:
1. Sainz
2. Al-Attiyah +2:21
3. Miller +32:51
4. Peterhansel +2:17:21
5. Chicherit +4:02:49
6. Sousa +4:31:45
7. De Villiers +5:10:19
8. Gordon +6:02:24
9. Terranova +6:04:47
10. Spinelli +6:13:41
In competitia camioanele s-a impus fara nicio problema rusul Vladimir Chagin cu o ora 13 minute si 8 secunde in fata coechipierului sau de la Kamaz, Firdaus Kabirov, si cu peste 10 ore in fata olandezului Marcel Van Vliet. Tarul obtine a sasea victorie in Dakar, dupa victoriile din 2000, 2002, 2003, 2004 si 2006, egaland recordul detinut de cehul Karel Loprais. Cu 9 victorii de speciala in editia din acest an Chagin devine si detinatorul recordului de victorii de speciala, cu un total de 56 de probe castigate, cu una mai mult decat francezul Stephane Peterhansel. Un alt record stabilit de rus in acest an este numarul de victorii de speciala la categoria camioane intr-o singura editie a Dakar-ului. In final, victoria lui Chagin este a noua pentru Kamaz in Dakar.
Clasament general Camioane final:
1. Chagin 56:17:55
2. Kabirov +1:13:08
3. Van Vliet +10:43:20
4. Macik +12:21:21
5. Mardeev +14:59:29
6. Van Ginkel +15:29:16
7. T. Sugawara +17:29:37
8. Oliveras +23:39:06
9. Juvanteny +24:15:27
10. Claudio +26:47:12
Page 1 of 8

