Revenim cu un nou blog post în secțiunea Rally Experience! Radu Lambrino nu mai are nevoie de nicio introducere, fiind în ultimul an una dintre vocile transmisiilor LIVE de la raliuri și viteză în coastă. Cu multiple starturi în Promo Rally, prezența lui Radu pe prima scenă a raliurilor era inevitabilă, fiind un vis îndeplinit pentru acesta. Alături de bunul său prieteni Andrei, Radu a debutat în Campionatul Național de Raliuri pe probele Raliului Clujului, acolo unde a atras atenția prin viteză, determinare, dar și printr-un crash spectaculos.
Povestea debutului echipajului Radu Lambrino & Andrei Aițculesei la Raliul Clujului este frumos povestită de către pilot în blog post-ul de mai jos:
Acum 3 luni stăteam la același birou de la care scriu aceste cuvinte. La fel de îngândurat, dar cu un suflet cu siguranță mult mai sărac. Nu știam ce să fac. Trecusem de jumătatea lui 2021, un an care, pe lângă multe greutăți, mi-a adus și o grămadă de zâmbete prin șansa de a contribui, atât cât am știut eu mai bine, la imaginea motorsportului românesc. Odată cu Raliul Moldovei mi-am serbat și aniversarea, reamintindu-mi din nou că timpul trece fără să ne ceară vreo permisiune. 24 de ani cu de toate. Reușite, eșecuri, încercări, dorințe îndeplinite, dar și planuri abandonate. Iar printre toate acestea, rămăsese și un vis care nu-mi dădea deloc pace: participarea într-un raliu ca pilot. Nu am fost nici lovit de inspirație și nici nu am trăit vreun moment lăuntric în care să realizez dintr-o dată că asta este menirea mea. Pur și simplu, în toată nesiguranța unei astfel de idei, mi-am zis să o încerc și pe asta. Iar acela a fost începutul unei călătorii pe care cu siguranță nu o voi uita niciodată. Drumul spre Raliul Clujului 2021.
Începuturile
Se făcuse începutul lunii august, mai erau ceva mai puțin de 2 luni până la raliu și evident, chiar dacă înțelegeam parțial ce implică acest sport, habar nu aveam „de unde să o apuc”. Practic, în momentul respectiv nu aveam nimic pregătit pentru raliu. Nu aveam școală de pilotaj, nu știam ce implică procesul de licențiere, nu știam de ce buget am nevoie, nu aveam idee cu ce copilot mă voi da și… așa mai departe. Uitându-mă în spate, pot spune că experiența unui prim raliu făcut bine are nevoie de un minim de 4-5 luni de pregătire. Pentru cine ar vrea să facă asta, sunt de luat în vedere:
- Școlile de pilotaj/copilotaj al căror program variază și cu care e bine să discuți măcar cu o lună înainte
- Pregătirea/Închirierea mașinii de concurs
- Atragerea de parteneri (recomand contactarea companiilor măcar cu 2-3 luni înainte de eveniment deoarece în majoritatea cazurilor comunicarea este destul de greoaie)
- Echipamentul necesar participării la eveniment
- Realizarea unui plan de promovare
- Aspecte administrative legate de procesul de licențiere
- Aspecte administrative legate de înscrierea la eveniment
- Pregătirea propriu-zisă pentru raliu (regulamente, exersat scriere dictare etc.)
Adevărul e că sunt foarte multe lucruri care intră în pregătirea primului raliu. Ce am scris mai sus e doar așa, „în mare”. Norocul meu a constat în oamenii din jurul meu. Am pus întrebări, am cerut sfaturi și am încercat să preiau din experiența lor cât s-a putut. Iar pas cu pas am început să-mi clarific un plan pentru a face din acest vis, o realitate.
Elementul cheie
Oricât de clișeic o să sune, nimic din această călătorie nu ar fi fost posibil fără oameni faini, dedicați și cu un suflet mare. Asta o spun uitându-mă retrospectiv. Dar atunci în august, aveam niște șanse extrem de mici, obiectiv vorbind, să fac de unul singur tot ce îmi propusesem. Iar cu această observație, a venit și una dintre cele mai bune decizii: formarea unei echipe. Cred că echipă sună prea formal. Aș zice o mână de prieteni care s-au strâns să facă o nebunie împreună. Zis și făcut! Așa că de acolo în colo, alături de Iua, Junior și Beji i-am dat bice…
Totuși, rămânea o necunoscută esențială a problemei. Copilotul.
Aici nici nu vreau să număr câte sfaturi am ignorat pentru că ați zice că sunt bulangiu. Bine, sunt puțin bulangiu, dar nu chiar atât de mult. Cert e că atunci am simțit mai important să ascult ce îmi zice sufletul și să împărtășesc această încercare cu un super om pe al său nume, Andrei. Sau Tzicu’ cum îi spun eu. Un prieten foarte bun, dar mai presus de toate un sportiv în care am văzut toate calitățile necesare pentru a face față acestei călătorii. Iar asta a fost… de departe cea mai bună decizie pe care am luat-o în această aventură. Și chiar dacă sună ciudat sau puieril având în vedere cele întâmplate ulterior, chiar cred asta.
În formație completă, acum rămânea să ne facem treaba cât mai rapid și bine cu putință.
Mai puțin de o lună și jumătate până la raliu.
Mașina de raliu
Chiar dacă munca pe care o făceam alături de echipa mea de la Cluj era importantă (promovare, design, contactare de parteneri etc.), greul pe partea tehnică era dus la Brașov de echipa de la AutoBella Service care făcea eforturi uriașe pentru a pregăti mașina de start. Ce mașină? Un Suzuki Swift Sport în specificația de cupă monomarcă.
Dintre toate aspectele, aici pot spune că am avut cele mai puține emoții, deoarece știam că mă pot baza pe băieții de la service că vor face o treabă foarte bună. Cu fiecare drum la Brașov vedeam mașina din ce în ce mai aproape de forma finală. Au apărut pe rând rollbar-ul, suspensia, grupul scurt, frână de mână hidraulică… Nu este ușor să construiești o mașină de raliu, dar și aici am avut parte de mult ajutor, de îndrumarea și sfaturile potrivite. Puiu’ îți mulțumesc încă o dată pentru tot sprijinul pe care ni l-ai oferit.
Întorcându-ne la Cluj, lupta noastră se reducea la foarte multe mail-uri, telefoane și încercări.
O lună până la raliu.
Speranța moare ultima
Nu e nicio surpriză când spun că motorsportul e foarte scump. Cu toții suntem conștienți de asta. Mi-au trebuit niște calcule simple, câteva adunări și… realizez că fără parteneri participarea noastră la Cluj va rămâne doar un vis. Simplu.
Așa că singura soluție pe care am văzut-o a fost „să batem la cât mai multe uși” pentru a ne prezenta proiectul. Estimarea mea e că în ultimele 3-4 săptămâni înainte de raliu am avut o medie de 50-60 de telefoane în fiecare zi. Spun estimare deoarece fix în săptămâna raliului, telefonul meu s-a decis să-mi ureze „drum bun” urmând să ajungă direct în sertarul cu lucruri care nu mai funcționează, dar pe care totuși le păstrezi „că deh, nu știi niciodată”. Și totuși, cu ultimele puteri, la două zile înainte de decesul oficial, device-ul pe numele Galaxy S9 primea un apel. Era vineri, fix cu o săptămână înainte de începerea raliului. Răspund și, timid, încerc să-mi dau seama dacă aud bine: „Credem că aveți un proiect foarte fain și am vrea să vă susținem…”.
AMAZING! We did it! După încercări repetate, mail-uri necitite, telefoane fără răspuns și refuzuri venea și momentul unui „Da” plin de speranță. Un „da” prin care cei de la #RebelDot ne aduceau foarte aproape de start.
Iar pentru a face din vis, realitate, restul pieselor lipsă din povestea noastră au fost completate de niște oameni cu suflet mare care au ales să ne sprijine necondiționat.
Se spune să apreciezi „călătoria”. Iar din toate pe care le-am avut de rezolvat, bifat și pregătit, cel mai tare ne-am bucurat de șansa de a învăța lecții importante într-ale pilotajului și copilotajului, iar pentru asta vreau să-i mulțumesc lui Danny și echipei sale de la Danny Ungur Racing pentru că și-au oferit tot interesul în a ne pregăti cât mai bine pentru raliul care urma să vină. Prima oară pe macadam, prima oară cu căruciorul, prima oară într-o mașină de curse adevărată. Încă un pas care fusese făcut.
Iar așa, ușor, ușor povestea echipajului de „Rebeli” începea să prindă contur.
O săptămână până la raliu.
Startul raliului
Nu are rost să spun că săptămâna raliului a fost una de-a dreptul nebună. Mașina era 99% gata, dar rămânea esențial să facem măcar câțiva kilometri de teste pentru a vedea că totul este în regulă. Reușim 30-40 de minute de circuit. Niște minute în care m-am întâlnit cu o mașină fantastică. Niște minute în care am văzut pentru prima oară ce înseamnă să mergi pe slick-uri. Niște minute care mi-au dat încrederea că suntem pe drumul cel bun și în ceea ce privește materialul de concurs.
A sosit momentul. O luăm spre Cluj. „It’s the final countdown”. Și vine. Primul raliu de campionat național din viața noastră. Visul nu mai e vis. Visul nu mai e plan. Visul e realitate.
Totul începe printr-un start festiv de neuitat la Cluj Arena. Entuziasmați și fericiți că reușisem să ajungem până aici, deja abia așteptam să înceapă acțiunea raliului. Se face sâmbătă. Trece shakedown-ul. CO 0. Și începe. Luăm startul pe Făget. Mergem așa cum ne spune instinctul. Dictarea merge, mașina ne dă încredere. Încerc să mă adaptez la trasele murdare și la interioare tăiate. Trecem de jumătatea probei, totul bine. Mai parcurgem mai puțin de 1km și… prindem un echipaj din urmă? Creierul mi se blochează pentru o fracțiune de secundă, dar ni se permite imediat depășirea și mergem mai departe. Încă puțin, câteva frânări hotărâte pe coborâre și finish. E gata. Prima probă specială din cariera noastră. Nu aveam așteptări, nu aveam referințe anterioare, dar eram mulțumiți cu modul în care ne-am simțit în mașină. Și când ne uităm pe timpi aproape că nu ne vine să credem. Primul loc la debutanți și poziție de podium la Swift Cup, la mai puțin de 3 secunde de câștigătorii probei. Bucuroși și surprinși de rezultat, ne îndreptăm spre a doua trecere ceva mai relaxați. Pe PS2 ne simțim la fel de bine, dar nu reușim să ne egalăm performanța de pe prima trecere. Ziua se încheie cu zâmbete largi, cu un feeling bun ca echipaj și cu speranța că și duminică va fi la fel de bine.
Ziua decisivă
Ne trezim a doua zi cu gândul să ne păstrăm ritmul, concentrarea și să mergem așa cum știm, nici mai tare, nici mai încet. Ne așteptau 230 de kilometri de raliu, ziua de duminică fiind testul real de la Raliul Clujului. Începem cu cea mai lungă probă a raliului, proba care marchează urcarea spre Mărișel pe marginea lacului Tarnița. Surpiză! Din nou locul 1 la debutanți și locul 2 la Swift Cup, rezultat care ne-a consolidat locul 1 de la debutanți și ne-a făcut să urcăm pe locul al 3-lea la Swift Cup, la mai puțin de 10 secunde de lideri. Urma coborârea pe „Dângău”, o probă extrem de rapidă în coborâre, foarte tehnică și complicată din punct de vedere al dictării. Acesta a fost primul moment în care am simțit cu adevărat lipsa noastră de experiență, pierzând în timpul probei de câteva ori șirul dictării și având probleme reale cu supraîncălzirea frânelor, neștiind să le dozăm corespunzător pe o coborâre atât de rapidă și lungă ca Dângăul. Reușim cu toate acestea să obținem și pe această probă victoria la debutanți, dar ne dăm seama că lupta de la Swift Cup este mai mult decât putem noi duce. Și când zic asta, nu vreau să se implice automat că am avut vreodată un obiectiv în ceea ce privește clasamentul cupei. Pentru noi a fost o adevărată surpriză faptul că am avut probe în care am fost acolo la bătaie, iar noi foloseam timpii din cupă doar ca referință pentru a vedea cum ne situăm ca ritm.
Finalul de raliu
Două probe până la finalul raliului. Judecăm situația la rece și decidem că putem reduce puțin din ritm, deoarece avansul de peste 5 minute pe care îl aveam la debutanți era mai mult decât suficient pentru a ne păstra poziția de lideri. Urma să plecăm pe ultimele două probe cu gândul să ne bucurăm de pilotaj și de experiență, să fim recunoscători de ceea ce avem șansa să trăim. Bifăm cu bine și a doua trecere pe proba „Tarnița” și ne îndreptăm spre ultima probă. Entuziaști ca de obicei, ne urăm baftă la start, ne pregătim de acțiune și… pornim! Totul merge perfect, dictarea e foarte bună, mergem într-un ritm pe care noi îl considerăm potrivit. Trec 5km, trec 10km, trec 15km din probă. Totul perfect, nicio ezitare sau sperietură. Îl aud pe Andrei concetrat dictându-mi „Stânga 4 pentru Dreapta 5 PLIN pe pod, Stânga 6 în Dreapta…”. Dictarea îmi dă încredere, iar virajele curg ca într-un vis. Trecem de pod, luăm virajul de stânga iar apoi… realizez inevitabilul. Viteza noastră era mult prea mare la ieșirea din viraj, iar frânele noastre mult prea încinse pentru a ne încadra pentru virajul de dreapta care urma. De acolo, nu am mai auzit nimic…
Chiar dacă sună ciudat, în zecimile respective de secundă îți trec prin minte multe scenarii. Singurul în care am văzut o șansă a fost să frânăm cât se poate și să ne aruncăm la interior în speranța că ne vom agăța de acesta și vom reuși să ieșim din viraj. Asta am și făcut. Am reușit să retrogradez două trepte de viteză din cutie, am ajuns la interiorul virajului, l-am parcurs pe jumătate, dar trasa pe care am avut-o ne-a adus pe traiectorie cu un cauciuc de camion plasat de organizator pentru a împiedica „tăierea virajului”. Nu ne putem da seama dacă acesta a fost norocul sau ghinionul nostru, dar la momentul lovirii cauciucului, mașina a început să se răstoarne la mare viteză, șansa noastră fiind să lovim violent un copac, copac care ne-a oprit din a ne răsturna în râpa de pe marginea drumului. De acolo, am avut parte de norocul unor echipaje care au știut cum să reacționeze în urma noastră, de o echipă SMURD care a intervenit profesionist și de o mână salvatoare a Domnului care ne-a ferit de lucruri mai grave.
Aceasta e prima poză pe care am făcut-o când am ieșit din spital, în seara accidentului. Sunt 8 zile pline de atunci, starea noastră e din ce în ce mai bună, iar noi ne simțim recunoscători că suntem întregi și că am scăpat doar cu lucruri minore din acest accident. Chiar dacă pare un final trist, pentru noi toată această încercare a însemnat, cu adevărat, un vis devenit realitate. Ne-am bucurat de momentele petrecute în mașină, de toate virajele abordate corect și de fiecare lucru pe care l-am învățat pe parcursul acestei aventuri frumoase. Nu am debutat în cel mai adecvat mod, dar acesta a fost, cu bune și cu rele, debutul nostru. Susținerea și sprijinul pe care le-am primit atât înainte, cât și după accident, ne-au dat încrederea că „ceva totuși am făcut bine” și că acest incident poate că nu ar trebui să însemne un sfârșit în povestea noastră, ci mai degrabă doar un prim capitol.
Pași înainte
Chiar dacă acum avem de dus în spate greul reconstruirii mașinii de raliu, noi ne simțim norocoși. Norocoși că suntem încă aici și că putem să o luăm de la capăt. Iar asta cred că e cel mai important. Cu toate cele prin care am trecut, ne-am păstrat pasiunea și entuziasmul față de acest sport frumos și nu regretăm că am plecat împreună în această călătorie. Preferăm să rămânem optimiști, și chiar dacă doar 5 km ne mai despărțeau de finalul raliului, vrem să ne uităm la această experiență ca la 950 de viraje din care 949 au ieșit bine sau foarte bine. La final de zi nu am primit nicio cupă, dar în sufletul nostru vom rămâne „aproape” câștigători de etapă. Iar asta nu poate decât să ne aducă un zâmbet pe buze
Acum câteva luni porneam, alături de echipa noastră, cu deviza „Outrace Impossible”. Am vrut să depășim imposibilul și să reușim, într-un timp foarte scurt și cu resurse minime, participarea la Raliul Clujului. Lucrurile s-au legat aproape miraculos, iar asta se datorează în primul rând sufletelor mari pe care le-am avut alături de noi. Revenirea noastră în raliuri pare, din nou, aproape imposibilă. Dar ce este cert acum, e că imposibilul poate deveni posibil atunci când te iei serios „la trântă” cu el. Iar când soarele apune și se face liniște, cred că cel mai important e să știi că ai încercat din toate puterile tale. Așa că singurul lucru pe care vi-l pot recomanda e să încercați și voi cu visurile voastre. Eu zic că merită 😀
Un mare mulțumesc tatălui meu care m-a susținut pe tot parcursul călătoriei, mersi Moșu!
Oricât de informal ar suna, mulțumesc – RebelDot – pentru o colaborare cu adevărat șmecheră. Inițiativa, implicarea și entuziasmul pe care l-ați arătat față de proiectul nostru ne-a motivat enorm. We’ll always keep on being #rebels 🤟
Mulțumesc eroilor din spatele construirii unei mașini fantasticei: Puiu, Lucică, Cristi, Nelu, Rică, Vasi & Miha – AutoBella Service Brașov 🏎️
Mulțumesc echipei sufletiste de la www.sparco-shop.ro care ne-a sprijinit pe partea de echipamente sportive 🔝
Mulțumesc pentru îndrumarea pe partea de pilotaj: Puiu, Danny & Doru.
Mulțumesc oamenilor care au crezut în noi și au ales să ne susțină necondiționat în acest proiect 🙏
Mă înclin în fața echipei mele de supersuflete(Iua, Junior, Beji, Tzicu), în fața prietenilor și familiei care ne-au ajutat și susținut permanent 🤗
Iar vouă, oamenilor faini care ne-ați urmărit și încurajat de pe probe sau din spatele ecranelor, pot doar să vă mulțumesc că faceți din acest fenomen al curselor un loc mult mai frumos ✌️
Și până data viitoare… Keep #OutracingImpossible!