Una dintre cele mai imprevizibile ediții a Rally Monte-Carlo, cursa din 2021 a avut parte de toate ingredientele în acest weekend. Cu condiții dificile,…
Stiri
După cele două probe din prima zi a Rallye Monte-Carlo, alte cinci speciale s-au desfășurat vineri pe drumurile de lângă Gap. Cu o probă…
Chiar dacă nu a avut loc, precum în anii precedenți, pe probe la lumina farurilor suplimentare, debutul sezonului 2021 de raliuri a fost cel…
Campionatul Mondial de Raliuri 2021: 12 raliuri, 4 continente, trei suprafețe. După un sezon trecut dominat de anulări și amânări de competiții, anul acesta…
După debutul promiţător în competiţiile automobilistice în Campionatul Naţional Rally2 2019, Roland Csató a făcut în 2020 trecerea în Campionatul Naţional de Raliuri. Din…
După ce la final de 2020 Federația Română de Automobilism Sportiv a anunțat crearea lotului național de juniori al României, sezonul 2021 reprezintă următorul…
Inclus în calendarul Campionatului Național de Raliuri pentru prima dată în 2021, Winter Rally Covasna programează un total de aproape 90 de kilometri cronometrați…