Bucur Tuning

Like us…

Wallpaper of the Hillclimb

Prezenta numeroasa in Cupa Suzuki la Cotnari Rally Iasi

Credit foto: RallyZoom.ro

Dupa pauza de vara, cand majoritatea persoanelor se concentreaza pe concedii, vacante si relaxare, luna septembrie debuteaza in forta in motorsportul din Romania cu un nou raliu in Campionatul National de Raliuri. Cotnari Rally Iasi este a sasea etapa din calendarul sezonului 2018 si are loc in perioada 6-8 septembrie pe drumurile de macadam din judetul Iasi, fiind ultimul raliu pe aceasta suprafata din acest an. Cu aproape doua luni de zile trecute de la ultimul raliu, entuziasmul este mare intre echipaje, dar si dorinta de reusita si motivatia.

Cupa Suzuki continua, dupa cinci etape de succes, si la Cotnari Rally Iasi, unde prezenta modelelor Swift Sport va fi mai numeroasa decat pana acum. Un numar de noua masini Suzuki Swift vor lua startul in cupa monomarca in raliul din Moldova, un record pe macadam pentru acest sezon si pentru Cupa Suzuki de la prima desfasurare a acesteia. Desi numarul de Suzuki-uri a fost mai redus la etapele de macadam decat la cele de asfalt in acest sezon, Cotnari Rally Iasi dovedeste contrariul si promite o lupta pe cinste intre echipajele din cupa.

Cotnari Rally Iasi se desfasoara pe durata a doua zile de concurs, pe un numar de 10 probe speciale si un total de 132 de kilometri cronometrati. Dupa recunoasterile si testele raliului, echipajele isi vor concentra atentia pe startul festiv si parada din centrul orasului Iasi, care vor avea loc joi seara, urmand ca startul pe prima proba speciala sa fie dat vineri. Cu trei probe distincte in prima zi de concurs, echipajele vor parcurge specialele ”Cioca-Boca” si ”Madarjac”

Credit foto: RallyZoom.ro

de doua ori vineri, a doua fiind considerata ”regina” raliului, fiind cea mai lunga si avand multe capcane pentru echipaje. Ziua de concurs se incheie cu momentul cel mai asteptat de catre fanii locali: superspeciala din zona ”Rapa Galbena”, acolo unde spectacolul va fi maxim pe traseul de concurs special gandit pentru fani. Duminica, raliul continua cu inca 5 probe speciale: inca o parcurgere a specialei ”Cioca-Boca”, cate doua treceri pe ”Paun”, o proba tehnica, si doua treceri pe ”Dobrovat”, proba pe care organizatorii au construit doua saritori artificiale unde masinile de concurs vor ”decola” sub privirile fanilor.

Lista de inscrisi in Cupa Suzuki la Cotnari Rally Iasi incepe cu echipajele prezente la fiecare raliu din 2018 si implicate in lupta pentru victorie la fiecare cursa. Raul Badiu si Gabriel Lazar vor fi la startul etapei din Moldova pentru a-si asigura titlul Cupei Suzuki, dupa 5 victorii consecutive in cupa monomarca. Radu Necula si Adrian Temes, campionii din 2017, continua sezonul bun pe care l-au avut cu o noua prezenta la Iasi, unde anul trecut s-au impus la finalul raliului. Bogdan Vrabie si Cosmin Diacu, extrem de rapizi pe probele speciale intreg sezonul, se vor afla la startul Cotnari Rally Iasi pentru o noua lupta cu secundele si cu adversarii, fiind unul dintre echipajele care are una din primele sanse la victorie aici, pe macadamul din Moldova.

Danut Budai, secondat de catre tatal sau, Lucian Budai, vine la Iasi dupa un podium la Raliul Perla Harghitei, acolo

Credit foto: RallyZoom.ro

unde ritmul constant si rapid a dus echipajul pe locul trei in Cupa Suzuki, urmand ca pe macadamul de la Iasi, suprafata preferata a lui Danut, cei doi sa aiba un cuvant de spus in lupta de pe probele speciale. Cristi Timisica va avea la etapa din acest weekend un nou copilot, dar asta nu inseamna ca nu va fi rapid: tanarul pilot a avut parte de timpi excelenti pe macadamul din judetul Iasi in sezonul trecut, iar trecerea pe modelul Swift Sport in 2018 ii va spori sansele la progres si rezultate mai bune. Dupa doua prezente in acest sezon, la Transilvania Rally Cluj si Raliul Perla Harghitei, Dorin Costea si Horatiu-Serban Voicu se vor afla si la startul Cotnari Rally Iasi, una din etapele preferate ale pilotului. Cum acomodarea dintre cei doi se desfasoara conform planului, este de asteptat ca echipajul sa aiba timpi buni pe probele din judetul Iasi si sa obtina un loc bun in clasamentul Cupei Suzuki.

Dupa ce a participat doar la etapa de deschidere a sezonului, Raliul Brasovului, Bogdan Talasman revine pe probele speciale si in Cupa Suzuki la Iasi. Pilotul a achizitionat recent un model Swift Sport si se va afla la start alaturi de copilotul sau obisnuit din sezoanele trecute, Andrei Mitrasca. La Cotnari Rally Iasi, pe langa echipajele care iau constant startul pe modele Swift, in cadrul Cupei Suzuki vor lua startul si doua echipaje in regim ”one event”, doar la acest eveniment: Enis Arif & Mihaela Balint si Andrei Georgescu alaturi de Dumitru Gheorghe.

Desi a decis sa revina in Campionatul National de Raliuri la Cotnari Rally Iasi pe un Suzuki Swift Sport, Alex Ardelean, vicecampionul cupei din 2015, nu se va mai afla la start in raliul din Moldova. Din pacate, in urma unui incident la testele private la care Alex a luat parte zilele trecute, masina de concurs este compromisa. Din fericire,

Credit foto: RallyZoom.ro

echipajul este in siguranta dupa incident datorita constructiei excelente a modelului Swift si a echipamentelor de siguranta care au protejat pilotul si copilotul. De asemenea, la raliul de la Iasi vor lipsi de pe lista de start a Cupei Suzuki echipajele Vlad Miculici/Laszlo Csegzy, Andrei Girtofan/Doru Vraja si Andrei Brezoszki/Dariana Mateut-Bogdan.

Numarul record de echipaje la start, valoarea acestora, viteza pe care au aratat-o in 2018 pe probele speciale, aparitia unor echipaje noi in cupa monomarca, toate reprezinta ingrediente importante care vor transforma lupta de pe probele speciale in una de urmarit de pe primul pana pe ultimul kilometru. Cupa Suzuki este intr-o continua dezvoltare si crestere, fiabilitatea modelelor Swift Sport si competivitatea lor, cu victorii in clasamentul clasei 9 la toate raliurile din 2018 si podiumuri in clasamentul masinilor cu 2 roti motrice, demonstrand viteza si potentialul pe care il au masinile in motorsport.

Leave a Reply